BVB a închis în creștere ședința de joi

24 08. 2023
Bursa de la Bucuresti BVB

Cele mai tranzacţionate companii pe Piaţa Reglementată au fost Banca Transilvania, cu un rulaj de 13,114 milioane de lei, Hidroelectrica, cu 12,418 milioane de lei, şi Fondul Proprietatea, cu 8,783 milioane de lei.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,65%, până la 13.097,05 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,62%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,59%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,13%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa pe plus cu 0,40%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a câştigat 0,57%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,19%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Armătura (+14,44%), UAMT (+5,08%) şi BRD – Groupe Societe Generale (+3,06%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Sinteza (-11,11%), Condmag (-10%) şi Prebet (-3,64%).