BVB a înregistrat joi tranzacții de peste 800 de milioane de lei, din care 561 de milioane a fost oferta Fondului Proprietatea de acțiuni Petrom

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi, dar valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 802,28 milioane de lei (peste 165 de milioane de euro), relatează Agerpres.
Economica.net - J, 17 sept. 2020, 18:11
BVB a înregistrat joi tranzacții de peste 800 de milioane de lei, din care 561 de milioane a fost oferta Fondului Proprietatea de acțiuni Petrom

Volumul tranzacţiilor a fost susţinut de oferta publică a Fondului Proprietatea, prin care acesta a vândut acţiuni ale SNP Petrom în valoare de 561 de milioane de lei, şi de alte tranzacţii de pe piaţa Deals, dintre care acţiunile Electrica S.A. au înregistrat tranzacţii în valoare de 124,3 milioane de lei, acţiunile Transgaz au înregistrat tranzacţii de 36,71 de milioane de lei, iar cele ale Transelectrica au înregistrat tranzacţii de 19,28 milioane de lei.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,24%, până la nivelul de 9.210,62 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o scădere similară, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,21%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o scădere de 0,15%.

Citește și: https://www.economica.net/fondul-proprietatea-vinde-1-7-miliarde-actiuni-existente-in-omv-petrom-veniturile-estimate-561-milioane-de-lei_189994.html

Indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,36%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,05%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroaparataj, în creştere cu 11,11%, cele ale Sinteza SA (+3,31%) şi SIF Transilvania (+3,11%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Zentiva (-3,95%), Turism Felix (-3,11%) şi Erste Group Bank (-1,85%).

Te-ar mai putea interesa și
Fără Programul Rabla, statul îşi sabotează propria economie, susține APIA
Fără Programul Rabla, statul îşi sabotează propria economie, susține APIA
Importatorii de automobile din România avertizează asupra „haosului decizional” al autorităţilor în privinţa programului Rabla. APIA susține că statul român riscă pierderi economice......
PSD nu amenință, vrea decență, responsabilitate, dialog spune Victor Negrescu
PSD nu amenință, vrea decență, responsabilitate, dialog spune Victor Negrescu
Partidul Social Democrat nu amenință, vrea decență, responsabilitate, dialog, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, ...
Statele Unite lucrează la programarea unei întâlniri între Trump, Putin și Zelenski
Statele Unite lucrează la programarea unei întâlniri între Trump, Putin și Zelenski
Statele Unite lucrează pentru a programa o întâlnire între președintele Donald Trump și omologii săi rus și ucrainean, ...
Kaja Kallas a cerut ca Ucraina să fie implicată în reuniunea Rusia-SUA din Alaska
Kaja Kallas a cerut ca Ucraina să fie implicată în reuniunea Rusia-SUA din Alaska
Kaja Kallas, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politici de securitate, a declarat duminică ...