BVB a relansat manualul şcolar „Bursa şi investiţiile”. 5.000 de elevi vor învăţa de pe el
Până în prezent, peste 3.700 de elevi din mai mult de 77 de licee din 47 de localităţi au ales să aibă la clasă, fie ca disciplină opţională, fie la orele de dirigenţie şi consiliere sau extracurricular o oră de studiu a manualului Bursa şi investiţiile. Manualul este împărţit în şase capitole, care parcurg teme precum rolul bursei în economie, ce înseamnă o investiţie şi care sunt primii paşi, cum se realizează finanţarea prin piaţa de capital şi cum se poate crea un portofoliu de investitor. În plus, elevii au la dispoziţie un glosar de termeni şi o serie de teste pentru a-şi verifica nivelul de cunoştinţe.
„Colaborarea Junior Achievement (JA) cu Bursa de Valori Bucureşti este veche. JA consideră piaţa de capital o componentă importantă a mecanismelor economice transparente şi de aici necesitatea educării acestui mod de investiţie şi capitalizare. Mai mult, două companii conduse de alumni JA România (foşti elevi JA – n.r.) au fost deja listate în ultimul an pe AeRO (Bittnet Systems şi Ascendia). Un manual bun este un ajutor mare pentru profesorii interesaţi să predea educaţie financiară şi de investiţii. Succesul programului va veni şi din sprijinul comunităţii de profesionişti, de brokeri, care să participe la lecţiile de la clasă ca voluntari şi să ofere elevilor experienţe reale în aceste programe learning by doing”, a spus Ştefania Popp, director executiv la Junior Achievement România.
Lansarea manualului şcolar „Bursa şi investiţiile” face parte din strategia Bursei de Valori Bucureşti, alături de celelalte proiecte derulate sub genericul „Fluent în finanţe”