BVB: Aproape 29.000 de români au tranzacţionat la bursă, în primul semestru din 2014

Un număr de 28.942 de români au efectuat tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ în primul semestru din 2014 şi au asigurat 31% din rulajul total al bursei, în valoare de 12,44 miliarde lei, potrivit unui sondaj al BVB, realizat pe baza raportărilor brokerilor, care includ şi operaţiunile desfăşurate cu ocazia ofertei publice Electrica.
Economica.net - lun, 10 nov. 2014, 11:44
BVB: Aproape 29.000 de români au tranzacţionat la bursă, în primul semestru din 2014

În perioada menţionată, au tranzacţionat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi 589 de investitori instituţionali români, 589 de investitori instituţionali şi individuali din Uniunea Europeană, 116 investitori din SUA şi 93 de investitori din alte state, a precizat luni directorul general adjunct al BVB, Anca Dumitru, la evenimentul Focus Investitori.

Cea mai mare parte a ordinelor de vânzare – cumpărare au fost transmise online – 431.465, în timp ce ordinele transmise offline – la sediul brokerilor, prin telefon, fax – s-au cifrat la 206.639, scrie Agerpres.

Investitorii din România au realizat 58,26% din valoarea tranzacţionată la BVB în primele şase luni din 2014, din care persoanele fizice – 31%, iar investitorii instituţionali – 27%, în timp ce investitorii străini au cumulat 41,74% din rulajul total. Dintre aceştia, cei din UE au realizat 34%, cei din SUA – 6%, iar alţii – aproape 2%.

Investitorii individuali din România au vândut pe bursă de 2,99 miliarde lei în primul semestru şi au cumpărat valori mobiliare de 1,86 miliarde lei, în timp ce investitorii instituţionali locali au cumpărat de 2,47 miliarde lei şi au vândut de 1,73 miliarde lei, iar investitorii străini au cumpărat de 3,88 miliarde lei şi au vândut de 2,61 miliarde lei.

Sondajul BVB a fost realizat pe baza raportărilor caselor de brokeraj care acoperă 99,76% din rulajul total al BVB în primul semestru din 2014.

Pentru comparaţie, la Bursa din Istanbul, investitorii străini au cumulat 21% din rulaj în primul semestru din 2014, la Varşovia – 45-49% în cele două semestre din 2013, iar la Atena – 20% în 2012 şi 50% în 2013.

Te-ar mai putea interesa și
CFR Călători ar putea opri trenurile, pentru că nu primește suficienți bani de la stat. ARF convoacă luni o întâlnire
CFR Călători ar putea opri trenurile, pentru că nu primește suficienți bani de la stat. ARF convoacă luni o întâlnire
CFR Călători reclamă subcompensarea şi diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 care pun în pericol transportul public de călători, relatează Agerpres....
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: UMB, la o nouă demonstrație de forță pe cel mai dificil lot pe care vrea să îl termine în toamnă
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: UMB, la o nouă demonstrație de forță pe cel mai dificil lot pe care vrea să îl ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, unde UMB a mobilizat ...
Bogdan Ivan, ministrul Economiei: Intervențiile realizate până acum la Salina Praid au redus riscurile unei prăbușiri imediate
Bogdan Ivan, ministrul Economiei: Intervențiile realizate până acum la Salina Praid au redus riscurile unei prăbușiri ...
Sufoziunile continuă să afecteze structura subterană a salinei Praid, dar intervenţiile realizate până acum au redus ...
S-a redeschis Delfinariul din Constanța după renovare, iar spectacolele încep de duminică. Instituția plătește 1,9 milioane de lei pentru reprezentații cu delfini din Ucraina
S-a redeschis Delfinariul din Constanța după renovare, iar spectacolele încep de duminică. Instituția plătește 1,9 ...
Delfinariul din Constanţa a fost redeschis, sâmbătă, după efectuarea unor lucrări de renovare efectuate în ultimele ...