Planuri ambiţioase pentru companiile de la Bursă în 2014. O treime din ele vor creşteri de profit – Tradeville

O treime dintre cele mai importante companii listate pe Bursa de Valori Bucureşti mizează pe creşteri semnificative de profit sau într-o revenire pe profit, pe fondul unui avans puternic al afacerilor, arată o analiză a casei de brokeraj Tradeville.
Economica.net - vin, 16 mai 2014, 10:23
Planuri ambiţioase pentru companiile de la Bursă în 2014. O treime din ele vor creşteri de profit - Tradeville

‘Cifrele din BVC (bugetul de venituri şi cheltuieli) tind să aibă o importanţă notabilă în privinţa cotaţiilor, atunci când se raportează indicatori financiari semnificativ diferiţi faţă de cei planificaţi. O depăşire semnificativă a estimărilor (surpriza pozitivă) conduce la un avans rapid al acţiunilor, în timp ce ratarea (surpriza negativă) poate avea ca rezultat o scădere abruptă’, arată Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville, într-un comunicat.

După ce anul trecut România a înregistrat cea mai mare creştere economică dintre ţările din Uniunea Europeană, de 3,5%, creştere resimţită şi în rezultatele companiilor de pe BVB şi implicit în cotaţiile acţiunilor lor, pentru acest an autorităţile încep să creadă că vom avea o accelerare a activităţii economice, iar acest sentiment se regăseşte şi în planurile companiilor listate BVB.
Şapte dintre cele mai importante 21 de companii de la BVB care şi-au publicat Bugetele de Venituri şi Cheltuieli (BVC) ţintesc rezultate semnificativ mai bune decât anul trecut.

Analiza Tradeville este realizată la nivelul celor 25 de companii din indicele BET-BK, indicele utilizat ca referinţă de către fondurile mutuale, din care patru încă nu şi-au publicat planurile pentru acest an.

Dintre companiile din indicele BET-BK care au raportat profituri în 2013, Banca Transilvania (TLV), Zentiva (SCD) şi SIF Moldova (SIF2) şi-au planificat pentru acest an creşteri importante ale rezultatului net , în special SIF Moldova cu un avans de aproape 30%, arată analiza Tradeville.

Alte patru companii şi-au propus să revină pe profit, pe fondul creşterii puternice a afacerilor, chiar şi de două ori. Este vorba de BRD-GSG (BRD), Condmag (COMI), Broker Cluj (BRK) şi Impact Developer & Contractor (IMP).

‘Deşi în cea mai mare parte planurile pentru 2014 ale companiilor de la BVB sunt marcate de prudenţă, o treime din ele au planuri ambiţioase, în raport cu rezultatele de anul trecut. Pe de altă parte, unele companii tind să publice bugete conservatoare, iar ulterior rezultatele să indice o depăşire semnificativă a cifrelor din buget’, consideră Dumitrescu.

Chiar dacă în ultimii doi ani BRD nu şi-a îndeplinit planurile anunţate, analiştii Tradeville sunt optimişti în privinţa capacităţii băncii de realiza acest lucru în 2014, deoarece noua conducere s-a preocupat de întărirea structurii bilanţului în 2013, astfel încât din 2014 să se poată raporta rezultate financiare pozitive.

După ce în ultimii doi ani a înregistrat pierderi consistente, Condmag se aşteaptă să încheie acest an pe profit, datorită unui salt al afacerilor cu 74%. De asemenea, după mai mulţi ani de pierderi, Impact Developer & Contractor îşi propune revenirea pe profit, printr-o creştere cu 50% a cifrei de afaceri, în condiţiile în care în anii anteriori planuri similare nu au avut succes.

Cu aceste excepţii, companiile nu au planuri spectaculoase pentru 2014, planificându-şi venituri similare celor din 2013.

În ceea ce priveşte profiturile, câţiva manageri sunt chiar mai pesimişti faţă de anul trecut, având în buget reduceri semnificative ale profiturilor, uneori de 50%. Totuşi, aceasta poate fi în unele cazuri o tehnică de aşteptare a conducerii, practicată şi în pieţele dezvoltate.

Potrivit Tradeville, câteva exemple în acest sens sunt Transelectrica (TEL), companie care şi-a depăşit încă din primul trimestru estimarea de profit pe întreg anul, dar rezultatul anual ar putea să scadă cu 53%, Electromagnetica (ELMA), societate care s-a remarcat prin bugete conservatoare care în ultimii doi ani au fost depăşite de două ori la capitolul profit şi Rompetrol Well Services (PTR), care şi-a depăşit în mod constant bugetele în ultimii trei ani. Şi OMV-Petrom (SNP) poate fi încadrată în această categorie, doar că în acest caz investitorii tind deja să se aştepte ca SNP să îşi depăşească an de an ţintele, în special la capitolul profit.

În ultimii ani, Antibiotice Iaşi (ATB) a punctat bine la capitolul constanţă, urmărindu-şi cu câteva ajustări strategia de dezvoltare elaborată pe 2012-2016, bazată pe cererea exporturilor. Tot din domeniul pharma, Biofarm (BIO) are şanse să îşi depăşească ţinta de profit, având în vedere că şi-a previzionat venituri financiare conservatoare. Chiar şi bugetul operatorului de piaţă Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pare conservator, mai ales având în vedere proiectele ambiţioase ale actualei conduceri.

Dintre societăţile de investiţii, Fondul Proprietatea (FP), SIF Oltenia (SIF5), SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Muntenia (SIF4) au în bugete cifre de afaceri şi profituri în scădere semnificativă. SIF Banat-Crişana (SIF1), Compa (CMP) şi Banca Comercială Carpatica (BCC) şi-a planificat cifre aproape similare cu cele din 2013, o mică excepţie făcând Compa la capitolul profit (unde estimează o scădere cu 11%).

Tradeville, lider de piaţa în online trading, a fost prima companie din Romania care a dezvoltat o platforma de tranzacţionare online.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Rafila: Am cumpărat circa 350 de incubatoare noi
Ministrul Rafila: Am cumpărat circa 350 de incubatoare noi
Ministerul Sănătăţii a cumpărat circa 350 de incubatoare noi şi mai multe ambulanţe de tip ATI pentru transportul nou-născuţilor către maternităţi de grad superior, a anunţat ministrul......
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a scăzut, în octombrie, cu 2.322 persoane
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a scăzut, în octombrie, cu 2.322 persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în octombrie 2024, de 925.865 persoane, ...
Nicolae Ciucă: Doar PNL poate sparge planul toxic dintre PSD şi AUR
Nicolae Ciucă: Doar PNL poate sparge planul toxic dintre PSD şi AUR
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţia României, consideră că doar partidul pe care îl conduce ...
ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în creştere cu aproape 7% în primele nouă luni din 2024
ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în creştere cu aproape 7% în primele nouă luni din 2024
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,92%, în primele nouă luni din 2024, până la 30.094, faţă de 28.146 în perioada ...