BVB estimează 15 runde de finanţare în 2023. Încă o listare de obligaţiuni şi una de acţiuni, în februarie

Bursa de Valori Bucureşti ar putea derula în acest an 15 runde de finanţare, în februarie urmând să aibă loc listarea unui fond de investiţii, o listare de obligaţiuni şi una de acţiuni, a declarat marţi Ştefan Musgociu, specialist Business Development & Public Affairs BVB.
AGERPRES - mar, 21 feb. 2023, 15:58
BVB estimează 15 runde de finanţare în 2023. Încă o listare de obligaţiuni şi una de acţiuni, în februarie

„Anul trecut au fost 42 de runde de finanţare, peste jumătate din recordul înregistrat în 2021. Ca valoare ne-am apropiat de 2021. Valoarea rundelor de finanţare a fost de 1,9 miliarde de euro, faţă de 2 miliarde euro în 2021. Pentru acest an, estimăm 15 runde de finanţare, atât pe obligaţiuni, cât şi acţiuni. Februarie se apropie de final, iar până acum avem deja 3 runde de obligaţiuni listate. Urmează o listare a unui fond deschis de investiţii, mâine, a unui ETF. Până la finalul lunii mai avem încă o listare de obligaţiuni şi una de acţiuni pe piaţa AeRO. Sper să se repete în mare măsură scenariul din anul 2022, cel puţin la număr de listări. Discuţii avem în continuare cu foarte multe companii, mulţi antreprenori interesaţi să atragă bani de la investitori. Am văzut că bani sunt în piaţă. Aşteptăm să se realizeze IPO Hidroelectrica, să se deruleze cu succes şi, ulterior, să se vedem derulându-se şi alte runde de finanţare. Poate unele deja sunt în curs de derulare”, a spus Ştefan Musgociu, la conferinţa „Anul financiar 2023”, eveniment organizat de Finmedia şi Piaţa Financiară, scrie Agerpres.

El a declarat 2022 nu a fost un an foarte uşor pentru majoritatea, dar şocurile şi crizele aduc cu ele şi oportunităţi. Oportunităţile s-au văzut prin creşterea numărului de investitori.

Potrivit informaţiilor de pe pagina de internet a BVB, marţi are loc listarea Fondului ETF Energie Patria Tradeville. ETF Energie Patria-Tradeville este un fond de investiţii de tip Exchange-Traded Fund (ETF). Fondul se adresează investitorilor care vor să beneficieze de performanţele şi creşterea acţiunilor celor mai importante companii listate la bursă din domeniul energiei şi al utilităţilor aferente.

Te-ar mai putea interesa și
Chelsea Londra va primi 98 de milioane de euro pentru câștigarea Cupei Mondiale a Cluburilor
Chelsea Londra va primi 98 de milioane de euro pentru câștigarea Cupei Mondiale a Cluburilor
Chelsea Londra va primi suma colosală 98 de milioane de euro după ce a câştigat Cupa Mondială a Cluburilor, învingând-o duminică în finală pe Paris Saint-Germain (3-0), informează The......
Parlamentul a respins moțiunea de cenzură depusă de AUR, S.O.S. și POT
Parlamentul a respins moțiunea de cenzură depusă de AUR, S.O.S. și POT
Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie după ce Cabinetul Bolojan şi-a angajat răspunderea pe pachetul de măsuri ...
Grupul Alpha Bank a acordat o finanțare de 175 de milioane de euro britanicilor de la M Core pentru preluarea mai multor centre comerciale din România
Grupul Alpha Bank a acordat o finanțare de 175 de milioane de euro britanicilor de la M Core pentru preluarea mai multor ...
Alpha Bank S.A. Grecia, sucursala sa din Luxemburg și Alpha Bank România S.A. au finanțat prin intermediul a patru tranzacții ...
Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy
Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea ...