BVB: Indicele BET înregistrează cel mai mare nivel după 20 ianuarie 2008

Doi dintre cei mai importanţi indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au crescut cu 13,4% în opt săptămâni, iar indicele BET, care include cele mai lichide 10 acţiuni ale companiilor listate pe bursa românească, a închis ziua de miercuri la 8.035 de puncte, cel mai înalt nivel înregistrat după 20 ianuarie 2008, se arată într-un comunicat al BVB.
Economica.net - J, 23 feb. 2017, 10:32
BVB: Indicele BET înregistrează cel mai mare nivel după 20 ianuarie 2008

Creşterile de două cifre revin în piaţă, pe măsură ce investitorii îşi recâştigă optimismul datorită situaţiei macroeconomice, nivelului dividendelor şi rezultatelor financiare pozitive anunţate de companii, spun reprezentanţii bursei.

‘Ca urmare a modernizării continue a pieţei de capital, a deschiderii tot mai mari către fluxurile internaţionale de capital, a creşterii atractivităţii pentru investitorii locali, România părăseşte teritoriul evaluărilor scăzute şi al activităţii reduse de tranzacţionare’, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

Ceilalţi indici ai bursei, BET-TR, BET-XT, BET-XT-TR şi BET-Plus, au înregistrat de asemenea valori maxime istorice. Indicele BET-TR, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate la BVB, cuprinse în indicele BET, precum şi dividendele distribuite acţionarilor de aceste companii, a închis şedinţa de miercuri la 9.925 puncte, cu 13,4% peste valoarea de la finalul anului 2016, continuând drumul spre nivelul de 10.000 de puncte.

‘Investitorii sunt acum răsplătiţi pentru încrederea lor în piaţa de capital. Faptul că am depăşit în doar opt săptămâni nivelul estimat de cei mai optimişti analişti abia pentru finele anului arată o dinamică foarte bună a pieţei. Optimismul investitorilor are la bază cel puţin trei aspecte: evoluţia macroeconomică mult peste creşterea economică la nivelul Uniunii Europene, acordarea de dividende consistente în urma unui an cu rezultate pozitive şi perspectiva promovării la un nou statut al pieţei’, a afirmat, la rândul său, Lucian Anghel, preşedintele BVB.

El a adăugat că au fost randamente ale dividendelor şi creşteri ale preţului la acţiuni de aproape 30% în ultimii trei ani, dacă ne uităm la indicele BET-TR, la care se adaugă aproape 12% în nici două luni.

România a înregistrat în 2016 cele mai mare randamente ale dividendelor acordate la nivel internaţional, un trend care se va menţine în 2017, a susţinut Carsten Hesse, EME Equity Strategist în cadrul grupului Berenberg, citat în comunicat.

‘Am realizat o analiză şi, chiar şi într-un scenariu conservator, câştigurile din dividende vor fi de peste 7% în 2017, în timp ce unele companii vor acorda dividende de două cifre, mai ales că Guvernul a anunţat că îşi doreşte ca minim 90% din profitul companiilor de stat să fie distribuit sub formă de dividende’, a spus Hesse, într-o conferinţă organizată în această lună de BVB.

În drumul spre promovarea la statutul de piaţă emergentă, România e din ce în ce mai aproape să îndeplinească nu doar criteriile FTSE Russell, ci şi cele impuse de MSCI, se mai arată în comunicatul BVB.

Indicele BET a ajuns la nivelul de 8.080 de puncte joi dimineaţă, după deschiderea şedinţei de tranzacţionare.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandrion Group aduce pe piață Alexandrion 9 Stele, un brandy maturat prin metoda Soleraagră
Alexandrion Group aduce pe piață Alexandrion 9 Stele, un brandy maturat prin metoda Soleraagră
Alexandrion Group, cel mai mare producător și distribuitor de băuturi spirtoase și vinuri din România, anunță lansarea Alexandrion 9 Stele, cea mai recentă inovație din portofoliul său. ...
Tinerii români au dat buzna în Japonia pentru cireșii înfloriți – Studiu Revolut
Tinerii români au dat buzna în Japonia pentru cireșii înfloriți – Studiu Revolut
Românii manifestă un interes crescut pentru destinații asiatice în detrimentul celor europene, conform primului Raport ...
Lukaşenko îi îndeamnă pe fermierii belaruși să cultive mai mulți cartofi pentru a hrăni Rusia
Lukaşenko îi îndeamnă pe fermierii belaruși să cultive mai mulți cartofi pentru a hrăni Rusia
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a lansat miercuri un apel către fermieri să cultive mai mulţi cartofi, ...
Transgaz și companiile omoloage din Bulgaria, Grecia și Moldova au scos un produs special, cu tarif redus de tranzit, pentru a ajuta Ucraina să-și aducă gaze pe coridorul transbalcanic
Transgaz și companiile omoloage din Bulgaria, Grecia și Moldova au scos un produs special, cu tarif redus de tranzit, pentru ...
Operatorii sistemelor de gaze (OTS) din Bulgaria, Grecia, Moldova, România și Ucraina propun în comun un produs lunar ...