BVB introduce faza de „tranzacţionare la închidere”
Tranzacţionarea la închidere este ultima stare a pieţei, urmează stării de Pre-închidere şi durează 10 minute.
‘În această stare a pieţei pot fi introduse ordine numai la preţul stabilit prin algoritmul de fixing. Prin implementarea mecanismului de tranzacţionare la închidere, investitorii vor beneficia de o perioadă distinctă pentru a introduce ordine la preţul stabilit prin algoritmul de fixing, în scopul de a îşi executa ordinele la preţul relevant înregistrat’, conform unui comunicat al BVB.
În starea tranzacţionare la închidere, agenţii de bursă pot efectua următoarele operaţiuni: introducere, modificare şi reluare ordine de bursă, numai la preţul determinat prin algoritmul de fixing în starea închidere; anulare şi suspendare ordine de bursă.
‘Astfel, starea tranzacţionare la închidere se va aplica pentru acţiunile şi drepturile (locale şi internaţionale) tranzacţionate în piaţa reglementată la vedere şi va avea o durată de 10 minute’, se mai arată în comunicat.
Pe lângă introducerea fazei de tranzacţionarea la închidere, tot din 5 mai se reduce cu 15 minute starea de pre-deschidere şi se extinde, implicit, starea de tranzacţionare continuă, cu 15 minute.
‘Durata stării pre-deschidere aferentă acţiunilor, unităţilor de fond, drepturilor, titlurilor de stat, futures va fi redusă cu 15 minute şi va avea următorul interval orar 9,30 – 9,45. Astfel, starea tranzacţionare continuă aferentă acestora va fi extinsă cu 15 minute şi va începe la ora 9,45’, se subliniază în comunicat.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat, recent, modificările menţionate.
‘Avansăm cu privire la organizarea procesului de tranzacţionare prin introducerea de noi mecanisme şi soluţii. Unele dintre acestea au fost cu succes implementate de alte pieţe mai dezvoltate. Prin introducerea tranzacţionării la închidere, investitorii locali şi internaţionali vor avea oportunitatea să execute tranzacţii la preţuri stabile, în timp ce extinderea perioadei de Tranzacţionare continuă echivalează cu extinderea perioadei de formare a preţului. Această reformă, începută pe 3 ianuarie, va continua’, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.