BVB lansează primul concurs de tranzactionare în mediu real din România. Premiul întâi constă într-o Dacie Duster

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) lansează primul concurs de tranzactionare în mediu real din România, denumit Condus de Randament. Competitia va incepe pe 17 octombrie şi se va incheia pe 17 februarie 2017. Utilizând toate mecanismele şi regulile specifice activităţii de tranzacţionare la BVB, scopul participanţilor este să obţină cel mai mare randament al portofoliului de concurs. 
Economica.net - mie, 21 sept. 2016, 13:55
BVB lansează primul concurs de tranzactionare în mediu real din România. Premiul întâi constă într-o Dacie Duster

Randamentul investitiei va fi calculat pe baza tranzactiilor realizate cu una sau mai multe actiuni din cele 25 incluse in componenta indicelui BET-XT: Albalact (ALBZ), Antibiotice Iasi (ATB), Banca Comerciala Carpatica (BCC), BRD – Groupe Societe Generale (BRD), BRK Financial Group (BRK), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Conpet (COTE), Societatea Electrica (EL), Electromagnetica (ELMA), Fondul Proprietatea (FP), IAR Brasov (IARV), Impact (IMP), Romcab (MCAB), Romcarbon (ROCE), SIF Banat Crisana (SIF1), SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3), SIF Muntenia (SIF4), SIF Oltenia (SIF5), Romgaz (SNG), Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP), Transelectrica (TEL),Transgaz (TGN) si Banca Transilvania (TLV).

Nu exista o suma minima de intrare in competitie. Astfel, participantii au libertatea sa aplice propria strategie de investitii, atata timp cat deruleaza tranzactii de cumparare de minimum 30.000 lei pana la data de 17 februarie 2017, finalul concursului.

„Pentru prima data in istoria pietei de capital din Romania lansam un concurs de tranzactionare in mediul real. Scopul principal este de a raspandi unui public cat mai larg informatia ca investitiile la Bursa de Valori Bucuresti sunt o oportunitate atractiva. In special acum, dupa ce companiile romanesti au distribuit cele mai mari randamente din lume in acest an, in medie de 8% pentru indicele principal – BET. Condus de Randament implica o infrastructura dedicata, care isi propune sa ofere o orientare pas cu pas pentru a incepe (sau continua) calatoria investitionala si, in acelasi timp, mai multa motivare de a investi la Bursa de Valori Bucuresti” a spus Lucian Anghel, Presedinte, Bursa de Valori Bucuresti într-un comunicat de presă.

„Condus de Randament este deschis oricui – celor cu sau fara experienta in investitii, pentru incepatori sau avansati, pentru cei cu sau fara economii. Si asta pentru ca vom arata ca bursa de valori inseamna un stil de viata minunat si o buna oportunitate sa ne imbunatatim calitatea vietii pentru care nu sunt necesare resurse financiare semnificative” a declarat Ludwik Sobolewski, Director General, Bursa de Valori Bucuresti.

In competitie poate participa orice persoana care are 18 ani impliniti pe 21 septembrie, inclusiv. Pentru a intra in competitie, cei interesati trebuie sa detina un cont de tranzactionare la unul dintre Intermediarii Parteneri si sa se inregistreze prin intermediul paginei oficiale de internet www.condusderandament.ro. Intermediarii Parteneri ai Concursul sunt: Raiffeisen Bank, Prime Transaction, Estinvest, BT Capital Partners, Super Gold Invest, Muntenia Global Invest, Intercapital Invest, Piraeus Bank, TradeVille.

„Bursa are nevoie de mai multi investitori pentru a deveni mai lichida, iar investitorii, la randul lor, au nevoie de alternative de investitii in acest mediu dominat de dobanzi scazute. Scopul concursului lansat astazi – Condus de randament – este sa atraga atentia investitorilor individuali asupra oportunitatilor oferite de investitiile bursiere, ca alternativa de plasare a unei parti din economiile proprii. Participantii la acest concurs vor constata ca norocul nu are nimic de-a face cu reusita pe pietele financiare. Pe termen mediu, investitorii vor observa ca pietele bursiere ii recompenseaza pe cei care isi fac timp sa le urmareasca evolutia si sa invete” a spus James Stewart, vicepresedinte Trezorerie si Piete de Capital, Raiffeisen Bank.

Dupa patru luni de competitie, primii 20 de participanti care au obtinut cele mai mari randamente vor primi urmatoarele premii pregatite de Bursa de Valori Bucuresti impreuna cu partenerii sai:

– premiul 1 – un autoturism Dacia Duster Laureate, culoare alb glacier, motor 1,6 benzina, 105 CP, 4×4, EURO6. Premiul va fi oferit impreuna cu toate actele necesare inmatricularii. Autoturismul va fi oferit impreuna cu o polita CASCO completa si RCA pentru o perioada de 12 luni, incepand cu data inmanarii premiului, oferite de Destine Broker.
– premiul 2 – un voucher de cumparaturi in valoare de 3.000 EUR, oferit de eMAG.
– premiul 3 – o vacanta Premium de 5 zile in Romania, oferit de Happy Tour.
– premiul 4 – un Smart Scooter Evolio X-Board, oferit de Evolio.
– premiul 5 – un ceas Vector Watch Luna Rose Gold, oferit de Vector Watch.
– premiul 6 – un ceas Vector Watch Luna Argintiu, oferit de Vector Watch.
– premiul 7-16 – un abonament Premium pentru 12 luni, oferit de Avocatnet.ro.
– premiul 17-20 – o Pusculita Fluent in Finante, oferita de Bursa de Valori Bucuresti.

Pentru incepatori, Bursa de Valori Bucuresti a pregatit un curs online de 10 lectii si un KIT de Investitii, care poate fi solicitat gratuit completand un formular pe pagina oficiala a Concursului www.condusderandament.ro si livrat la adresa prin Posta Romana.

Partenerul principal al concursului este Raiffeisen Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...