BVB rămâne pe scădere în următoarele zile, dar jucătorii se vor uita ulterior la rezultate

Investitorii de la BVB nu au reacţionat vizibil la anunţul căderii Guvernului, dar brokerii cred că scăderile vor continua pe termen scurt, cel puţin până la numirea viitorului Executiv, iar ulterior strategiile investitorilor se vor baza tot pe datele macroeconomice şi rezultatele companiilor.
Economica.net - vin, 27 apr. 2012, 15:52
BVB rămâne pe scădere în următoarele zile, dar jucătorii se vor uita ulterior la rezultate

După anunţul căderii Guvernului, scăderea indicelui general al Bursei, BET-C, s-a accelerat de la 0,4% la 0,8%, însă spre finalul şedinţei piaţa a început să revină uşor. La închiderea şedinţei, piaţa era în scădere cu numai 0,26%.

„Pe termen scurt s-a văzut că au fost ceva scăderi, însă cred că a fost mai degrabă o reacţie emoţională a unora dintre investitori. Este posibil ca unii să fi vândut estimând că preţurile vor mai scădea şi vor putea recumpăra acţiunile mai apoi, la un preţ mai mic. Datele macroeconomice şi rezultatele financiare ale companiilor vor conta mai mult decât instabilitatea politică şi vor face diferenţa între companiile care vor fi căutate de investitori şi cele care vor scădea”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul departamentului Clienţi al SSIF Broker, Adrian Ceucă.

Spre deosebire de bursă, cursul de schimb a reacţionat mai vizibil la căderea Cabinetului Ungureanu. Pe piaţa interbancară, rata de schimb leu/euro a atins maximul istoric, de 4,4010 lei/euro, iar banca centrală a intervenit masiv pentru apărarea monedei naţionale.

Ceucă opinează că investitorii străini vor fi mai precauţi după căderea Guvernului Ungureanu, însă nu se aşteaptă ca viitorul Executiv să ia decizii majore care să poată modifica programul de privatizări al statului la bursă.

Deşi pe termen scurt piaţa pare să se înscrie pe o linie descendentă, cel puţin până la formarea unui nou Guvern, corecţiile ar putea fi recuperate după instalarea acestuia, crede Gabriel Necula, broker la Alpha Finance.

„Pe termen scurt impactul negativ se va vedea în piaţă, dar va fi limitat. Pe termen mediu cred că totul depinde de modul cum va fi gestionată criza politică şi cât de repede vom avea un guvern susţinut de majoritatea parlamentară. Cred că acest lucru se va întâmpla destul de repede şi corecţiile bursei vor fi recuperate în perioada imediat următoare”, a afirmat Necula.

Mihai Iulian Căruntu, şeful departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR, spune că investitorii au luat deja în calcul instabilitatea politică, iar aceasta este deja reflectată în preţurile acţiunilor.

„Nu cred că putem vorbi de un impact negativ semnificativ asupra bursei în urma căderii Guvernului, mai ales în condiţiile în care fundamentele majorităţii companiilor importante rămân pozitive, iar BVB va rămâne oricum condusă de mişcările pieţelor internaţionale. Ţinând seama că 2012 este un an electoral, cu alegeri locale şi generale, o doză de instabilitate politică controlabilă este oricum inclusă în percepţia de risc de ţară. Trebuie să vedem dacă alegerile parlamentare vor fi programate mai devreme, pentru că după căderea Guvernului s-a văzut că actuala coaliţie de guvernare nu mai are un suport stabil, iar România are nevoie de un Executiv sprijinit de majoritate în Parlament, pentru a o viziune pe termen lung”, a afirmat Căruntu.

O întârziere a calendarului listărilor şi unele corecţii pe piaţă sunt anticipate şi de Bogdan Niculae, trader la Departamentul Pieţe de Capital al Piraeus Bank.

„Există deja o întârziere în cazul ofertei publice de la Transgaz, iar o perioadă de instabilitate politică poate duce la noi amânări. Pe termen scurt este posibil ca din cauza acestui eveniment să vedem corecţii. În acest moment bursa este ajutată de faptul că există un număr mare de companii suspendate de la tranzacţionare datorită adunărilor generale. Week-end-ul prelungit pe care îl vor avea cei mai mulţi investitori ar putea fi un moment de respiro pentru bursă”, a adăugat el.

Scăderea uşoară a bursei a venit, vineri, pe fondul unor volume reduse de tranzacţionare pe majoritatea acţiunilor. Rulajul de vineri a fost salvat de transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea şi SIF Transilvania.

„Pieţele sunt impredictibile. Un exemplu am văzut şi astăzi, când pieţele externe au scăzut la deschidere după ce S&P a retrogradat ratingul Spaniei, iar apoi au revenit pe creştere”, a mai spus directorul departamentului Clienţi al SSIF Broker, Adrian Ceucă.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...