BVB: Tranzacţii de peste 374.600 lei cu titluri de stat Centenar, în prima săptămână

Economica.net
17 08. 2016
bvb_19122900_93160500

Cea mai mare valoare a tranzacţiilor a fost realizată vineri, 12 august, respectiv 153.715 lei. În ceea ce priveşte preţul de închidere, în prima zi de tranzacţionare (5 august) acesta a fost de 100,68 lei/titlu, ajungând în data de 12 august la 101,25 lei/titlu.

Cel mai mare preţ a închidere a fost înregistrat în 9 august – 101,45 lei/titlu.

Titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) în cadrul programului ‘Fidelis Centenar’ au intrat la tranzacţionare pe 5 august 2016.

‘MFP a atras 735 milioane lei prin emisiunea de titluri de stat, de şapte ori mai mult faţă de oferta de 100 milioane lei anunţată iniţial. În cele trei săptămâni de ofertă, 20.185 de persoane fizice au cumpărat titluri de stat, de 16 ori mai multe faţă de anul trecut’, se arată într-un comunicat al BVB.

Preţul unui titlu de stat este stabilit prin sistemul Bursei de Valori Bucureşti, în baza cererii şi ofertei, fiind dependent de condiţiile pieţei. Preţul este exprimat ca procent din valoarea nominală şi poate fi mai mare sau mai mic decât valoarea iniţială de 100%, echivalent valorii nominale de 100 de lei.