BVB vrea să extindă programul de tranzacţionare cu mai mult de o oră, până la 18:00

Economica.net
07 10. 2013
bursa_bucuresti_bvb_90927400_78506500

Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, a declarat pentru MEDIAFAX că programul ar putea fi prelungit probabil din acest an.

Astfel, investitorii vor putea tranzacţiona timp de opt ore, respectiv de la ora 10:00 până la ora 18:00, faţă de 6 ore şi 45 de minute în prezent.

Tranzacţiile sunt oprite pe majoritatea segmentelor de piaţă de la BVB la ora 16:45, excepţie făcând transferurile cu produse structurate şi cu acţiunile unor companii străine cotate pe sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS), care sunt stopate la ora 18:30. Programul pentru produsele structurate şi acţiunile companiilor străine de pe ATS a fost prelungit la începutul anului trecut.

Cea mai recentă modificare a programului de tranzacţionare pe piaţa principală de acţiuni a fost aplicată în iulie 2011, când şedinţa a fost mărită cu 15 minute, de la 16:30 la 16:45, pentru a permite investitorilor să reacţioneze la evoluţia pieţelor din SUA.

Prelungirea programului va alinia bursa de la Bucureşti la orarul principalelor burse europene, care se deschid la ora 10:00 şi se închid la ora 18:30, ora României. Totodată, şedinţa de la Bucureşti se va suprapune pentru o oră şi jumătate pe şedinţa din SUA, care începe la ora 16:30, ora României.