BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante

25 11. 2024
baterii BYD Blade

Performanta baterie „blade” a celor de la BYD va deveni chiar eficientă chiar de anul viitor, susțin oficialii BYD. Conform lui Wang Chuanfu, președintele BYD, bateria „blade”, de tip litiu-fier-fosfat, este nu doar mai puțin voluminoasă decât altele de acest fel ci și mai sigură în privința generării unui eventual incendiu.

Conform informațiilor furnizate chiar de BYD, baterile de tip „blade” au o serie de caracteristici unice precum generarea lentă de căldură, eficiența răcirii și rezistența la perforare. Chiar și în cazul pătrunderii unui obiect străin în structura bateriei prin perforare, aceasta nu generează fum sau foc, temperatura suprafeței rămânând între 30 gr. Celsius și 60 de grade Celsius.

Structura de tip fagure, cu panouri de înaltă rezistență pe partea superioară și inferioară a pachetului, sporește considerabil rigiditatea și oferă o rezistență ridicată. De asemenea, bateriile de tip „bade” ocupă un spațiu restrâns prin comparație alte baterii asigurând o densitate energetică sporită și o autonomie mai mare.

Pe lângă o nouă generație, mai performantă, a bateriilor tip „blade”, BYD pregătește pentru 2025 deschiderea unității de producție a vehiculelor din Ungaria. Conform lui Viktor Orban, premierul Ungariei, deschiderea uzinei este programată pentru jumătatea anului viitor, aceasta având și un departament de asamblare a bateriilor..

Michael Shu, șeful diviziei europene a BYD, a declarat anterior că Ungaria a fost aleasă pentru că „multe mărci premium construiesc deja mașini în această țară care oferă o calitate foarte bună și este competitivă din punct de vedere al costurilor”. Același oficial a adăugat că la noua uzină vor fi folosite doar tehnologii avansate, posibil și noile baterii „blade”.