BYD și SAIC își arată forța în Europa. Un model chinezesc este deja lider al importurilor pe o piață europeană

08 08. 2023
BYD Atto 3 Europa

Faptul că mărcile chinezești nu sunt prezente în principalele statistici europene de înmatriculări ascunde viteza cu care acestea își fac loc pe piața europeană. Nefiind membre ale Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), datele marilor grupuri chineze nu sunt incluse de forul european în statistica oficială a înmatriculărilor.

Astfel, evoluția mărcilor chinezești pe piața europeană poate fi descoperită, cu dificultate, doar prin statistici independente sau în datele autorităților care supraveghează înmatriculările din fiecare țară a UE în parte. Așa se face că, în prezent, este destul de greu de aflat câte automobile vând lunar, trimestrial sau anual branduri precum MG, Roewe, Maxus, Nio, Ora sau BYD.

De exemplu, în statistica independentă a JATO Dynamics aferentă primului semestru din 2023 se observă pentru prima dată că marca britanică MG aparținând grupului chinez SAIC a urcat brusc pe locul 20 în clasamentul tuturor brandurilor de mașini comercializate pe piața europeană. Cei interesați pot vedea astfel că doar în primele șase luni din acest an cunoscuta marcă britanică ajunsă în pragul dispariției înainte de a fi cumpărată de chinezi a comercializat în Europa nu mai puțin de 104.293 de mașini, peste ceea ce au reușit concurenți precum Cupra, Mazda, Mini sau Jeep.

Parte a grupului SAIC și cu întreaga producție mutată în China, MG este doar cea mai vizibilă dintre mărcile provenite din China prezente pe piața din Europa grație unei creșteri spectaculoase de 128%. Însă valori tot mai importante ale vânzărilor se observă și în cazul Maxus sau Roewe, tot subsidiare SAIC, ale Ora – marcă a grupului Great Wall, Nio sau BYD.

Și, dacă tot am vorbit despre chinezii de la BYD (Build Your Dreams), aceștia au reușit pentru prima dată în istoria unei mărci chinezești, să își plaseze un model pe primul loc în clasamentul importurilor din Suedia și al oricărei piețe europene. Mai clar, în luna iulie, în afara modelului XC60 (807 unități) al mărcii locale Volvo (și ea controlată de chinezii de la Geely, dar cu producție în Europa) cel mai vândut model pe piața suedeză a fost ATTO 3 al chinezilor de la BYD (721 unități).

În a șaptea lună a primului an de prezență pe piața din Suedia, BYD Atto 3 a depășit concurenți precum Volkswagen ID.4 (710 unități), Toyota Corolla (382 unități), Skoda Enyaq (370 unități), Volvo S/V60 sau Tesla Model Y (359 unități). Pentru cei care o consideră o situație singulară trebuie menționat că și modelele BYD Han (64 unități) sau BYD Tang (54 unități) se află destul de sus în clasament.

În Top 10 al mărcilor din luna iulie 2023, BYD se află de locul 7, cu 839 de unități, după Volkswagen (2.114 unități), Volvo (1.977 unități), KIA (1.574 unități), Audi (1.279 unități), Toyota (1.266 unități) și Mercedes-Benz (1.128 unități).

Ceva mai veche pe piață, fiind comercializată și în 2022, marca MG a avut un rezultat mai slab (227 unități), însă se află peste Mazda, Dacia sau opel. Cel mai vândut model MG pe piața din Suedia în luna iulie a fost electricul MG4 (151 unități), urmat de MG5 (44 unități) și MG ZS (16 unități).

În clasamentul primelor șapte luni din 2023, marca MG se află pe locul 12, cu 3.763 unități, mai bine poziționată decât Renault, Hyundai, Nissan sau Citroen. Deocamdată doar pe locul 22, marca BYD (1.561 unități) nici nu exista pe piața suedeză în 2022, iar acum a depășit Subaru, Cupra, Seat sau Fiat.

Conform LifeNews.ro, care citează datele Centrului pentru Cercetare a Energiei Solare și Hidrogenului din Baden-Württemberg (ZSW), grupurile BYD și SAIC se află în Top 3 al vânzărilor mondiale de mașini electrice, dar și în cel al numărului de autoturisme electrice înmatriculate vreodată la nivel global.

Astfel, în 2022, cele mai căutate mărci de mașini electrice au fost, în ordine, BYD (1.798.300 unități), Tesla (1.313.900 unități) și SAIC (1.179.400 unități), iar din parcul mondial de vehicule alimentate strict de la baterii (27.709,630 unități), cele multe modele aparțin mărcilor Tesla (3.634.600 unități), BYD (3.308.400 unități) și SAIC (2.373.100 unități).

Citește și:
– Chinezii de la SAIC continuă extinderea în Europa și vizează construcția unei noi fabrici
– Piața auto europeană, luată cu asalt de producătorii din China