C.N. „Aeroporturi Bucureşti” S.A. estimează că va încheia anul acesta cu pierderi de 129,4 milioane de lei, din cauza pandemiei de Covid-19

Compania Naţională "Aeroporturi Bucureşti" S.A. estimează pentru anul 2020 pierderi brute de 129,4 milioane de lei ca urmare a măsurilor restrictive luate în domeniul aviaţiei, în contextul pandemiei de Covid-19, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern iniţiat de Ministerul Transporturilor, privind rectificarea bugetului companiei, relatează Agerpres.
Economica.net - sâm, 17 oct. 2020, 07:21
C.N.

Pentru anul 2021 se prevede un rezultat brut pozitiv de 15,6 milioane de lei, iar pentru anul 2022 se prevede o revenire a traficului aerian de pasageri, ceea ce va conduce la îmbunătăţirea situaţiei financiare a Companiei Naţionale „Aeroporturi – Bucureşti” – S.A. şi realizarea unui profit în creştere, în valoare de 207 milioane de lei.

Sectorul aviaţiei este unul dintre cele mai afectate sectoare de activitate, de criza generată de răspândirea noului coronavirus, explică iniţiatorii proiectului.

Începând cu 16 martie 2020, pandemia a ajuns la un nivel foarte avansat de răspândire, astfel încât mai multe state din Uniunea Europeana, printre care şi ţara noastră, au decretat stare de urgenţă, închiderea spaţiilor aeriene, a graniţelor terestre, fiind afectate în mod direct companiile aeriene, aeroporturile, companiile de handling şi alţi furnizori de servicii specifice.

Sectorul aviaţiei a fost unul dintre sectoarele economice puternic afectate de restrângerea severă a mobilităţii persoanelor între destinaţii şi în acest context, traficul de pasageri pe aeroporturile bucureştene a scăzut dramatic faţă de valorile prognozate pentru anul 2020: cu 58,5% în luna martie, 98,4% în luna aprilie, 98% în luna mai, 94,5% în luna iunie.

Pentru anul 2020, în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020, numărul estimat de pasageri de 5,5 milioane reprezintă 35,60% din numărul de pasageri aprobaţi în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020, aprobat prin HG nr.301/2020 (număr pasageri aproximativ 15,6 milioane).

Astfel că situaţia economico-financiară a Companiei Naţionale „Aeroporturi – Bucureşti”- S.A. a fost şi este puternic afectată de scăderea traficului aerian.

Compania Naţională „Aeroporturi – Bucureşti”- S.A. a propus în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020, următoarele modificări ale indicatorilor economico-financiari, faţă de bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2020 prin HG nr. 301/2020: veniturile totale au scăzut cu 59,33% (695,1 milioane lei) urmare a scăderii traficului aeroportuar cu 64,4% faţă de valoarea aprobată în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020.

În cadrul veniturilor totale, veniturile din exploatare deţin o pondere de 97,79% iar veniturile financiare deţin o pondere de 2,21%.

Veniturile din exploatare vor înregistra o scădere cu 59,54% faţă de valoarea aprobată.

În cadrul cifrei de afaceri a companiei, veniturile din activitatea de bază (aeronautice) deţin o pondere de 83,02% şi sunt programate în proiectul bugetului de venituri şi cheltuielile rectificat, pe anul 2020, în scădere cu 59,97% ( 550,1 milioane de lei) faţă de valoarea aprobată, în contextul pandemiei de COVID.

Veniturile non-aeronautice, a căror pondere în cifra de afaceri a companiei este de 16,98%, sunt programate în scădere cu 64,13%.

Totodată, cheltuielile totale vor fi diminuate cu 16,42%, având în vedere scăderea traficului aeroportuar, care impune reanalizarea şi redimensionarea cheltuielilor companiei.

Cheltuielile companiei sunt preponderent fixe prin natura activităţii aeroportuare (cheltuielile cu prestaţiile externe, cheltuielile cu amortizarea, cheltuielile de personal) iar ponderea lor în total cheltuieli este de aproximativ 88%. Celelalte categorii de cheltuieli, din care cheltuielile variabile au scăzut direct proporţional cu scăderea traficul aeroportuar (taxa de securitate, taxa AIAS, cheltuieli cu trataţia pasagerilor business şi VIP, redevenţa pentru bunuri publice) dar au o pondere mică în totalul cheltuielilor (aproximativ 3%).

De asemenea, s-au înregistrat cheltuieli suplimentare privind achiziţionarea de materiale consumabile şi servicii, pentru combaterea pandemiei COVID -19, necesare desfăşurării activităţii, în condiţii de securitate şi prevenire împotriva îmbolnăvirii cu noul virus (materialele de protecţie – măşti, dezinfectanţi, mănuşi de protecţie), cu închirierea de corturi pentru triajul pasagerilor şi cu achiziţionarea de termoscannere.

Se preconizează şi reducerea productivităţii muncii cu 59,54%, urmare a reducerii veniturilor din exploatare cu 59,54%;

Câştigul mediu lunar pe salariat, determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială conform OG 26/2013 şi Legii bugetului de stat nr.5/2020, va scădea cu 0,33% faţă de nivelul aprobat pentru anul 2020, urmarea scăderii cheltuielilor de natură salarială;

A fost plafonat nivelul indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie, ceea ce duce la scăderea cheltuielilor aferente contractelor de mandat cu 10,73%. În prezent, la nivelul Companiei Naţionale „Aeroporturi – Bucureşti” – S.A, nu sunt încheiate contracte de administrare în urma unei proceduri de selecţie conform OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă, cu modificările şi completările ulterioare, ci în baza art. 641 alin. (3) din acelaşi act normativ.

În plus, sursele de finanţare a investiţiilor, estimate în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020, au scăzut cu 11,68% faţă de cele aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020

Dintre acestea, principalul obiectiv de investiţii este Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti. În prezent este în derulare etapa privind achiziţionarea terenurilor necesare realizării acestui obiectiv de investiţii, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr 799/2019 de expropriere care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional privind obiectivul de investiţii „Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti”.

Astfel, au fost prevăzute în cadrul bugetului anului 2020 sumele necesare exproprierii în valoare de 358 milioane lei, iar pentru următorii ani, 2021 şi 2022, au fost prevăzute sumele necesare pentru proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări, în valoare totală de 1.5 miliarde de lei, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 655/2018 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii sus-menţionat.

Au fost reanalizate şi diminuate pentru anul 2020 cheltuielile pentru următoarele obiective de investiţii: sistematizarea suprafeţelor de mişcare a AIHCB în vederea creşterii capacităţii operaţionale şi asigurării conformităţii cu prevederile R139/2014 (DALI, PTE), reparaţii capitale, modernizare instalaţii clădiri Plecări, Finger, Sosiri, AB4+CL (expertiză tehnică, DALI), modernizare sisteme benzi bagaje plecări lucrări de construcţii/instalaţii (PT execuţie), reorganizare reţele termice exterioare AIHCB, lucrări de execuţie reţele interioare de gaze naturale şi realizarea de puncte termice în zona parc auto (cazarmă) şi uzină electrică (SF, Proiectare si execuţie), staţie de epurare. Elementele prevăzute în cadrul capitolului „Dotări” au fost prioritate şi reanalizate, astfel încât, a fost amânată achiziţionarea unor utilaje şi echipamente, autoutilitare şi sisteme IT, în valoare de 83.4 milioane de lei.

Compania Naţionala „Aeroporturi Bucureşti” S.A. nu a înregistrat în anul 2019 plăţi restante şi nu va înregistra nici la data de 31 decembrie 2020.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...