CA al TVR a adoptat Programul de redresare economică a instituţiei
Programul menţionează că TVR ar urma sa aibă, după restructurare şi reorganizare, 2.340 de angajaţi, adică cu aproape 1.000 mai puţini decât în prezent.
În documentul postat pe site-ul TVR se stipulează desfiinţarea tuturor posturilor vacante existente la 15 august şi a celor care se vor vacanta după această dată, urmând ca responsabilităţile, sarcinile, atribuţiile şi competenţele aferente posturilor vacante ce urmează să fie desfiinţate, să fie redistribuite, fără renegociere salarială.
În Programul de redresare economică se estimează acoperirea pierderii contabile a TVR în anul 2016.
„Televiziunea Română va funcţiona, în aplicarea Programului de redresare economică, cu următoarele canale de televiziune: TVR 1, TVR 2 Cultural, TVR 3 şi TVR Internaţional”, se arată în document.
Astfel, se prevede suspendarea emisiei TVR Info şi TVR Cultural.
Programul vizează şi propuneri de modificare a legislaţiei, printre care se numără schimbarea taxei radio-TV în „contribuţie”.
Potrivit unui comunicat al Televiziunii publice, „măsurile incluse în Programul de redresare economică izvorăsc din necesitatea armonizării ofertei editoriale şi a resurselor utilizate cu veniturile lunare ale SRTv”.
„Pe cale de consecinţă, principalele obiective ale Programului sunt repoziţionarea politicii editoriale şi valorificarea producţiilor difuzate pe canalele prevăzute în legea privind organizarea şi funcţionarea societăţii, adaptarea utilizării resurselor umane şi materiale la constrângerile majore actuale şi refacerea echilibrului financiar şi organizaţional”, se arată în comunicatul TVR.
Hotărârea CA privind Programul de redresare economică şi nota de fundamentare a acesteia au fost adoptate cu 10 voturi favorabile, două împotrivă şi o abţinere şi urmează să fie transmise, spre informare, celor două camere ale Parlamentului României, respectiv către Ministerul Finanţelor Publice, în vederea înscrierii documentului pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de sâmbătă, 1 septembrie, condiţie esenţială pentru eşalonarea pe şapte ani a plăţii datoriilor fiscale ale SRTv.
La şedinţa CA au fost prezenţi: Claudiu Săftoiu, Anne Jugănaru, Cristian Niţulescu, Lucia Hossu Longin, Irina Radu, Nicoleta Nicolicea, Raico Cornea, Nagy Zoltan Levente, Romina Gabriela Surugiu, Gabriel Tufeanu, Valentin Nicolau, Sorin Burtea (Claudiu Brînzan a delegat votul).