Cabinetul Orban a sesizat CCR cu privire la legea prin care se acordă un stimulent de risc cadrelor didactice în timpul pandemiei
Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaţilor pe 13 octombrie, prevede acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice, precum şi personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, pe durata stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii SARS-CoV-2.
„Începând cu anul şcolar/universitar 2020/2021, pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă instituite ca urmare a situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, beneficiază de un stimulent de risc după cum urmează: a) în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru personalul didactic; b) în cuantum de 1.500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic. Stimulentul de risc se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar/universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă, proporţional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezenţa antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor”, prevede actul normativ.
Guvernul motivează în sesizare depusă marţi la CCR că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea legislaţiei care prevede că „nu se pot promova acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care conduc la creşterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar”, relatează News.ro.
„Conform procedurii legislative, (…) legea a fost promovată la data de 14.09.2020 şi adoptată la data de 13.10.2020 iar mandatul Guvernului expiră la data încheierii mandatului actualului Parlament, respectiv 20 decembrie 2020. Pe cale de consecinţă actul normativ a fost adoptat în interiorul termenului de 180 de zile până la expirarea mandatului Guvernului, fiind încălcate dispoziţiile art.17 alin.(1) din Legea nr.69/2010 cu consecinţa nerespectării art.1 alin.(5) din Constituţia României”, argumentează reprezentanţii Executivului.
De asemenea, Guvernul susţine că „procedura parlamentară urmată de legea pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 observăm că, pe de o parte, conform art.111 alin.(1) din Constituţie, textele din lege care afectează prevederile bugetului de stat nu au fost însoţite de dovada solicitării informării Parlamentului de către Guvern, solicitare care ar fi trebuit să fie formulată de preşedintele Senatului, şi nici de dovada că această informare a fost solicitată ulterior, pe parcursul derulării procedurii de la Camera Deputaţilor, iar pe de altă parte iniţiatorii propunerii legislative nu au solicitat Guvernului fişa financiară prevăzută de dispoziţiile art.138 alin.(5) din Constituţie şi art.15 din Legea nr.500/2002”.
Executivul solicită CCR să constate neconstituţionalitatea legii în ansamblul ei pentru că, „din datele existente la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, impactul suplimentar asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat determinat de adoptarea acestei măsuri este de circa 713,1 milioane de lei lunar, respectiv de 1.707,5 milioane de lei în anul 2020”, mai precizează News.ro.
„Aşa fiind, în conformitate cu practica constantă a Curţii Constituţionale şi în raport de prevederile stabilite în prezenta lege, apreciem că în lipsa unei fişe financiare la momentul adoptării legii conform art.15 alin.(3) din Legea nr.500/2002, şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală”, conform sursei citate.
Potrivit legii, lista persoanelor care beneficiază de stimulentul de risc se stabileşte lunar, prin decizie a conducătorului unităţii de învăţământ, care este responsabil pentru întocmirea ei şi are obligaţia de a o comunica inspectoratului şcolar.
Stimulentul de risc prevăzut de acest proiect de lege nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul „Contribuţii sociale obligatorii” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.