Cabinetul Orban va prelungi acordarea șomajului tehnic până la data de 1 iunie
„Guvernul a decis astăzi prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie 2020 cu posibilitatea menţinerii acestei forme de sprijin în domeniile care vor fi în continuare restricţionate în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice. Vorbim deopotrivă despre angajaţi cu contracte individuale de muncă, dar şi despre profesii liberale, PFA şi alte categorii de profesionişti. Intenţia noastră declarată este, aşadar, să acordăm această formă de sprijin şi, în paralel, cu data de 1 iunie să venim cu măsuri active”, a declarat Raluca Turcan, la finalul şedinţei de Guvern.
Ea a precizat că măsura face parte dintr-o ordonanţă de urgenţă adoptată de Executiv pentru prelungirea unor măsuri de sprijin pe mai multe domenii, printre care şi cel al protecţiei sociale, pentru oameni şi companii după perioada stării de urgenţă.
„Aceste măsurile se vor aplica pentru o perioadă limitată de timp şi doar în unele domenii pentru care se vor menţine restricţii, acestea vor merge în paralel cu măsurile active de relansare a economiei şi de sprijin ţintit pentru categoriile vulnerabile”, a menţionat Turcan.
Vicepremierul a mai anunţat că tot în domeniul protecţiei sociale s-a aprobat prelungirea măsurii „de acordare de zile libere plătite pentru părinţi pe perioada suspendării cursurilor anului şcolar, adică până pe 12 iunie 2020”.
Totodată, ea a arătat că instituţiile publice şi companiile cu un număr mai mare de 50 de angajaţi vor avea obligaţia de a stabili programe individualizate de muncă, ”astfel încât între salariaţi să se asigure existenţa unui interval de o oră de la începerea şi terminarea programului pe o perioadă de trei ore”.
”În felul acesta, în locurile unde există aglomerări foarte mari, încercăm să creăm o departajare a fluxurilor de oameni, tocmai pentru a proteja sănătatea acestora. Am prelungit până la 31 mai 2020 acordarea unor drepturi de asistenţă socială pentru cei care se află în plată în momentul acesta şi vorbim despre concedii şi indemnizaţii pentru creşterea copilului, pentru îngrijirea copilului cu handicap sau pentru acomodarea în cazul încredinţării copilului spre adopţie”, a mai afirmat Turcan.