Câciu: Am început demersurile pentru pregătirea strategiei fiscal-bugetare 2023-2025 şi a bugetului pentru 2023
„Am început demersurile pentru pregătirea strategiei fiscal-bugetare 2023-2025 şi demersurile de pregătire a bugetului pentru 2023 şi una dintre acţiuni se referă la prioritizarea proiectelor de investiţii publice semnificative. Iar aici valoarea actualizată a investiţiilor prioritizate este de 234,3 miliarde de lei, iar un rest de finanţat până la finalizarea acestora este de 139 miliarde de lei. Cel mai important minister care gestionează proiecte de investiţii publice semnificative, sau cel mai important număr de investiţii se află la Ministerul Transporturilor, cu 94 de proiecte, cu o valoare actualizată de 180 miliarde de lei, urmat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, care gestionează 16 proiecte, cu o valoare actualizată de 3,3 miliarde de lei, şi de Ministerul Mediului, cu 12 proiecte de investiţii, cu o valoare actualizată de 6,9 miliarde de lei”, a spus ministrul, scrie Agerpres.
Adrian Câciu a prezentat în cadrul şedinţei de Guvern şi rezultatele execuţiei bugetare, „cu bunele şi relele ei”, care arată clar, după spusele sale, traiectoria de consolidare fiscală pe care statul român s-a angajat să o parcurgă, de reducere a deficitului public.
„La 6 luni deficitul public este mai mic cu 1,15 puncte procentuale faţă de anul trecut, respectiv a ajuns la 1,71% din PIB, iar anul trecut era 2,88% din PIB. O execuţie cu elemente de eficientizare a colectării veniturilor fiscale, o creştere cu 0,6 puncte procentuale a colectării pe veniturile fiscale şi o creştere a acestora cu 26,5% faţă de anul trecut, o eficientizare a absorbţiei de fonduri europene în sensul creşterii absorbţiei cu 16,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar pe partea de cheltuieli cu o abordare prudentă pe cheltuielile de personal, cu un efect, din păcate, negativ, dar prognozat în legea bugetului, pe costurile cu dobânzile, un efect care vine din ceea ce înseamnă creşterea dobânzilor pe jumătatea a 2-a a anului trecut, dar şi pe prima parte a acestui an, şi cu elemente de întârziere pe partea de investiţii, elemente de întârziere care s-au datorat sau sunt cauzate în principal de creşterea preţurilor la materialele de construcţii, care au blocat o serie de constructori să deruleze în continuare activitatea de execuţie pe şantiere, întârziere pe care toţi ordonatorii de credite, toţi colegii din Guvern vor trebui să o recupereze în a 2-a jumătate a acestui an, astfel încât să ne atingem ţinta de investiţii asumată prin legea bugetului de stat”, a explicat Adrian Câciu.