Câciu: Dobânzile sunt stabile în acest moment. Plătim mai mult pe dobânzi, pentru că sunt aferente capitalului împrumutat

Plătim mai mult anul acesta pe dobânzi, pentru că acestea sunt aferente capitalului împrumutat, iar în ultimii doi ani, România a împrumutat 57 de miliarde de euro şi când ai un volum de împrumuturi mai mare, evident că vei avea un volum de dobânzi mai mare de plătit, a declarat, joi, la Palatul Parlamentului, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
AGERPRES - joi, 27 ian. 2022, 11:38
Câciu: Dobânzile sunt stabile în acest moment. Plătim mai mult pe dobânzi, pentru că sunt aferente capitalului împrumutat

„Nu ştiu de ce este domnul preşedinte Cîţu (Florin Cîţu, preşedintele PNL, n.r.) îngrijorat. Dobânzile, în acest moment, sunt stabile. E adevărat, la un nivel ridicat, pentru că au crescut foarte accelerat între ianuarie 2021 şi noiembrie 2021, de la 2,5% la 5,4%. Vorbesc despre dobânzile la titlurile de stat româneşti. În momentul acesta dobânzile s-au stabilizat şi sunt chiar mai mici decât în noiembrie, undeva la 5,36%. De ce sunt problematice dobânzile? Pentru că inflaţia cu care ne confruntăm, lăsată poate de cei care au fost înaintea noastră şi astăzi sunt îngrijoraţi, este cea mai mare inflaţie din ultimii 17 ani. Dacă nu vrem să ne uităm şi în spate evident ne îngrijorăm de viitor. Guvernul este foarte responsabil şi acţionăm foarte prudent. Absolut toate riscurile privind dobânzile au fost luate în calcul şi prezentate în Coaliţie şi în Parlament, adoptate de Parlament prin Strategia Fiscal-Bugetară şi Legea plafoanelor anuale. Deci, nu putem spune acum că e ceva ce a apărut după acest lucru. Plătim mai mult anul acesta pe dobânzi, pentru că totuşi dobânzile sunt aferente capitalului împrumutat. Anul acest am bugetat un plus de două miliarde de lei, dar să nu uitaţi că, în ultimii doi ani, România a împrumutat 57 de miliarde de euro. Acei 57 de miliarde de euro sunt purtători de dobânzi. Când ai un volum de împrumuturi mai mare evident că vei avea un volum de dobânzi mai mare de plătit”, a menţionat Câciu, conform Agerpres.

Potrivit ministrului de resort, România nu se află în risc de recesiune şi nici în situaţia de a apela la sprijinul Fondului Monetar Internaţional (FMI).

„Nu există riscul de a apela la sprijinul FMI şi nici riscul de recesiune. Am auzit tot felul de afirmaţii. Riscul de recesiune, în cazul în care dobânzile şi inflaţia cresc, se întâmplă atunci când dobânzile sunt mult peste inflaţie, ceea ce a fost cazul crizei din 2010 când dobânzile erau la 10% şi inflaţia la 6%. În prezent, inflaţia este peste dobânzi. Cu alte cuvinte, în orice termeni, şi bancari, dobânzile sunt considerate real negative. Cursul valutar de astăzi este mai mic decât cursul valutar din noiembrie, e adevărat nu cu mult. Este o situaţie grea prin care trece România. Nimeni nu a spus şi nu a venit la guvernare într-o exuberanţă, că de acum încolo va fi paradis. Poate ceilalţi care au fost la guvernare v-au spus că e fantastic. Nu, am venit să stabilizăm ţara şi să avem finanţare. Încrederea investitorilor există şi vor să finanţeze economia şi vor să o dezvolte. Ieri, OCDE a făcut invitaţia oficială României de a începe negocierile de aderare. Deci, suntem într-o situaţie foarte bună, pieţele sunt stabile, apetitul investitorilor şi pentru titlurile de stat interne, dar şi pentru bondurile externe, este foarte ridicat”, a subliniat demnitarul.

Ministrul Finanţelor participă, joi, la evenimentul de lansare a celor patru programe guvernamentale pe care instituţia urmează să le implementeze în anul 2022, organizat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

Cele patru programe – IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct şi Innovation – sunt menite să susţină obiectivele asumate prin Programul de Guvernare 2021-2024, în vederea finanţării economiei şi facilitarea creditării pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, în parteneriat cu sistemul bancar şi cu formele asociative ale IMM-urilor.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...