Câciu: Ministerul Finanţelor a virat capitalul social nevărsat timp de 17 ani la Fondul Proprietatea
El a făcut anunţul în şedinţa de Executiv de miercuri, la cererea premierului Nicolae Ciucă, scrie Agerpres.
„Ieri, Ministerul Finanţelor, ca reprezentant, până la urmă, al Guvernului şi al statului român, şi-a îndeplinit rolul prevăzut din Legea 31, a societăţilor comerciale, şi a virat capitalul social nevărsat timp de 17 ani la Fondul ‘Proprietatea’, devenind astfel acţionar al Fondului ‘Proprietatea’ şi închizând un capitol dintr-o anumită perspectivă, să zic aşa, un capitol istoric, un demers care până la urmă era aşteptat de toate instituţiile financiare care au caracter de monitorizare, şi aici mă refer şi la Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar şi la celelalte elemente. În acest moment, Ministerul Finanţelor este acţionar al Fondului ‘Proprietatea’ şi vom analiza împreună care este evoluţia acestui Fond. Din perspectiva acestei virări, nu pot să spun decât că valoarea acţiunilor este de… 7 ori faţă de valoarea subscrisă şi vărsată”, a explicat Adrian Câciu.