Câciu: Trebuie găsite soluții pentru scăderea prețurilor asigurărilor RCA. E nevoie de mai multă reglementare pentru ca astfel de situații să nu se mai întâmple. Există o lipsă de diversitate pe piață

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat vineri, la Antena 3 CNN, în contextul retragerii autorizației de funcționare a companiei Euroins de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, că trebuie adoptate o serie de soluţii care să conducă la o scădere a preţurilor pe piaţa asigurărilor, o diversificare a jucătorilor şi mai mult decât atât o întărire a acestor reglementări, pentru că nu este prima oară când România se confruntă cu această situaţie.