Câciu: Valoarea totală a contractelor semnate pe noul exerciţiu financiar 2021-2027 a depăşit 11,3 miliarde euro
„Valoarea totală a contractelor semnate pe noul exerciţiu financiar 2021-2027 a depăşit 11,3 miliarde euro la data de 11 iunie 2024. Asumasem să avem contracte de 10 miliarde euro la 30 iunie 2024, iată că obiectivul a fost deja depăşit! Am promis, am făcut! Mergem mai departe cu atingerea obiectivelor asumate pentru acest an!”, a scris ministrul, marţi, pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că va fi menţinut obiectivul de a avea contracte de minimum 20 miliarde euro la finalul de anului 2024, scrie Agerpres.