Câciu: Volumul total al investiţiilor asumate de statul român este jumătate din PIB

Volumul total al investiţiilor asumate de statul român este de 155 de miliarde de euro, jumătate din Produsul Intern Brut (PIB), a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
AGERPRES - mar, 24 sept. 2024, 12:34
Câciu: Volumul total al investiţiilor asumate de statul român este jumătate din PIB

„Să ştiţi că şi investiţiile din fonduri europene tot investiţii sunt, chiar dacă ele au un caracter conjunctural, atâta timp cât afectează obiective de infrastructură care vor multiplica sau vor aduce multiplicare economică. În orice ţară din lumea aceasta sunt trecute că sunt din fonduri europene. Tot investiţii sunt, drept pentru care trebuie luate în calcul undeva la 4% – 4,2%, din datele pe care le am. România este evident că a intrat în altă paradigmă de dezvoltare, într-un context ostil. Dacă vrem să facem analiză mereu doar la România ca într-un glob de cristal, o să putem să avem o abordare critică sau o abordare conservatoare sau o abordare curajoasă orientată spre viitor. Contextul ostil este acel context al crizelor multiple cu care se confruntă regiunea noastră, Europa, dar mai ales puseul recesionist care bate peste toată Europa. A avea o creştere economică, chiar şi firavă, în contextul acesta, este totuşi un lucru pozitiv (…) Dacă ne uităm în schimb la cum a mers economia, totuşi, anul trecut, investiţiile productive în economie au fost de 84 de miliarde de euro, undeva pe locul doi în Europa ca volum de investiţii, după Cehia, cu 26% din PIB. Cred că nu putem să fim într-o zonă pesimistă”, a spus Câciu, scrie Agerpres .

Conform datelor prezentate de către ministrul de resort, volumul total al investiţiilor asumate de statul român reprezintă, la ora actuală, echivalentul a jumătate din Produsul Intern Brut (PIB), iar acestea sunt angajamente multianuale, finanţate din PNRR sau asumate prin Politica de Coliziune.

„Volumul total al investiţiilor asumate de către statul român este de 155 de miliarde de euro, jumătate din PIB. Evident, acestea sunt prin angajamente multianuale, însă finanţate din PNRR, unde avem contracte de 39 de miliarde de euro, la o anvelopă de 28,5 miliarde de euro, din care gratuite nu sunt decât 13 miliarde de euro. Restul împrumutului nu este gratuit, ci se duce pe deficit. Dacă discutăm de investiţii asumate prin Politica de Coliziune, vedeţi programul de transport de la Ministerul Transporturilor, unde deja sunt contracte semnate de 22 de miliarde de euro dintr-o anvelopă alocată României de 46 de miliarde de euro. Nu suntem într-o zonă în care să spunem că nu avem pe masă, dacă vreţi, orizontul că aceste investiţii se vor realiza, pentru că sunt contracte în execuţie. De altfel, cred că toată lumea ajunge cu greu oriunde s-ar duce în Bucureşti, pentru că traficul este obstrucţionat de lucrări de şantiere. Nu mai suntem în paradigma în care discutam că vom face investiţii. Toată lumea cred că a început să se sature de şantiere şi ar dori să se termine cât mai repede”, a susţinut demnitarul.

Acesta a adăugat că totalul cheltuielilor din volumul de investiţii va depăşi în România 10% din PIB „cel puţin în 2025 – 2026”.

„Sunt investiţii din fonduri europene, din PNRR sau din bani publici, care se regăsesc într-un deziderat al investiţiilor de 7% – 7,2%. Într-un an sau doi va fi de 10%, cel puţin în 2025 – 2026. Aritmetic vorbind, volumul de investiţii, şi vorbesc de partea de cheltuială, va fi peste 10% din PIB, pentru că vine execuţia contractelor pe care deja le-am încheiat”, a menţionat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Programul guvernamental de investiţii, obiectivele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru 2024-2025 şi fondurile europene din cadrul multianual pentru România sunt doar câteva dintre subiectele de discuţie propuse în cadrul conferinţei „RoInvest – Ediţia a V-a”, organizată marţi, la Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...