Cad şuruburi şi lipsesc piese din noile trenuri de metrou. SRI analizează problema
Din noile trenuri spaniole CAF pe care Metrorex le-a achiziţionat recent cad frecvent piese şi trenurile intră des la reparaţii şi verificări. „Diverse, piese, şuruburi, fie erau slăbite, fie lipsă. S-a găsit între şine o flanşă(piesă plată care servește la îmbinarea etanșă în prelungire sau de ramificație a unor alte piese – N.R. ) de 4,5 centimetri, desprinsă din tren. Aceste trenuri stau tot timpul în revizii”, a spus o sursă apropiată Metrorex, pentru ECONOMICA.NET. Potrivit acestei surse, problema a intrat în atenţia Poliţiei şi a SRI şi, la un moment dat, s-a pus şi problema unei anchete comune a celor două instituţii.
Existenţa acestor probleme la trenuri CAF este confirmată şi de Florian Crişu, director-adjunct al Sindicatului Metrorex. Acesta spune că a aflat de la „băieţii cu reviziile” că, nu numai că s-au găsit şuruburi slăbite şi piese prost fixate, dar au existat şi piese lipsă din fabrică, mai ales şuruburi. „La început, când au venit trenurile, s-a constatat că lipseau şuruburi, lipseau unele piese din ele. A fost nevoie să se completeze aceste lipsuri, astfel încât să nu fie periclitată siguranţa în transportul călătorilor. Acum nu mai sunt probleme în acest sens, sau cel puţin aşa mi s-a zis”, arată Crişu.
Am solicitat SRI un punct de vedere la această problemă. Întrebarea ECONOMICA.NET a fost dacă SRI are în analiză eventualele defecţiuni apărute la trenurile noi CAF aflate în exploatarea Metrorex. În stilul specific, SRI a răspuns că aspectele aduse la cunoştinţă de publicaţia noastră au fost „analizate” şi că SRI întreprinde toate măsurile necesare pentru asigurarea starii de securitate naţională şi promovarea statului roman.
Redăm integral răspunsul Serviciului Secret. „ASPECTELE MENTIONATE DE DUMNEAVOASTRA AU FOST ANALIZATE PRIN PRISMA COMPETENTELOR CE REVIN SRI, în baza Legii nr. 51/1991 (privind securitatea natională a României) şi Legii nr. 14/1992 (privind organizarea si funcţionarea SRI). În conformitate cu atribuţiile conferite de reglementările menţionate, SRI ÎNTREPRINDE MĂSURILE NECESARE pentru asigurarea stării de securitate naţionala şi promovarea statului român, iar eventualele aspecte de interes rezultate sunt valorificate prin INFORMAREA BENEFICIARILOR LEGALI.
În context, precizăm că activitatea SRI are CARACTER SECRET DE STAT, astfel că şi informaţiile solicitate de dumneavoastră au CARACTER CLASIFICAT, situaţie în care acestea nu pot intra sub incidenta Legii nr. 544/2001 (privind liberul acces la informaţiile de interes public)”
CAF Spania a câştigat, în 2011, o licitaţie pentru livrarea a 16 trenuri de metrou către Metrorex, un contract de 97 de milioane de euro. Din luna decembrie 2013, trenurile de metrou au început să sosească eşalonat la Bucureşti. În perioada ianuarie- iunie 2014, trenurile de metrou CAF au efectuat un program de probe statice/dinamice de tip şi un program de probe dinamice de anduranţă (de parcurgere a 20.000 km de către primul tren şi 2.000 km de către celelalte trenuri), pentru obţinerea agrementului tehnic feroviar, document eliberat de Autoritatea Feroviară Română şi care certifică faptul că trenul fabricat de CAF îndeplineşte condiţiile impuse de standardele interne şi internaţionale, pentru utilizarea în domeniul transportului de călători cu metroul.
Reamintim aici că, în primăvara anului trecut, angajaţii Metorex au fost nevoiţi să taie din peronul mai multor staţii de pe Magistrala 2, pentru că trenurile CAF nu încăpeau în staţii.
Oficialii Metrorex precizau, la data achiziţiei, că noile trenuri vor înlocui în totalitate trenurile vechi, menţinute în construcţie pe magistralele 1, 2 şi 3 şi vor scădea costurile de mentenanţă cu 40%
La probele AFER au apărut „unele probleme”, cel puţin la început, după cum spune Gelu Dae, director general al Autorităţii Feroviare. „La început, au fost unele probleme, dar s-au rezolvat. Nu ceva extraordinar, nişte probleme ce s-au rezolvat. Nu am auzit să înceapă vreo anchetă pe defecţiunile trenurilor CAF”, explică Dae.
Pe de altă parte, reprezentanţii Metrorex spun că noile trenuri CAF sunt în exploatare normală şi că defecţiunile inerente sunt „în limite normale”. „Nu avem în derulare nicio anchetă referitoare la funcţionarea materialului rulant din parcul Metrorex. În ceea ce priveşte noile trenuri de metrou tip BM3-CAF, acestea sunt în exploatare normală pe Magistrala 2 (Pipera – Berceni). De asemenea, mentenanţa trenurilor se desfăşoară normal şi este realizată conform planurilor şi instrucţiunilor recomandate de fabricant.
Mentenanţa corectivă, unde se încadrează şi defecţiunile inerente apărute în funcţionarea trenurilor noi CAF, se situează în limite normale pentru acest tip de material rulant şi este realizată de service-ul fabricantului CAF în condiţiile contractuale (perioada de garanţie)”, este răspunsul oficial al Metrorex.
Din cele 16 trenuri achiziţionate de la CAF, 4 au avenit direct din Spania, restul asamblându-se la Atelierele Griviţa CFR.
În luna noiembrie a anului trecut, Metrorex a anunţat că a extins contractul CAF de achiziţie de trenuri cu 8 unităţi noi, în valoare de 47 de milioane de euro. Aceste trenuri încep să vină în ţară din a doua jumătate a acestui an.
Metrorex are în exploatare 44 de trenuri Bombardier, 15 CAF şi 24 de trenuri vechi IVA Arad. Mentenanţa întregului parc de material rulant al Metrorex este asigurată de concernul francez Alstom, până în 2019.
În prezent, Metrorex are în derulare o licitaţie pentru achiziţia a 43 de trenuri noi de metrou, cu opţiune pentru încă 8, pentru care este dispusă să plătească până la 330 de milioane de euro.
CAF este un concern spaniol cu activitate în producţia şi mentenanţa materialului rulant. A livrat trenuri şi tramvaie în mai multe oraşe din Spania, în SUA şi în ţări din America Latină, Nordul Africii şi Asia de Sud-Est.