Cadastrul României: S-a lansat apelul de proiecte pentru măsurători cu bani de la UE
Apelul de proiecte are numărul POR/2017/11/11.1/1, Axa prioritară 11 – Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară, Prioritatea de investiţii 11.1 – Consolidarea capacităţii instituţionale şi o administraţie publică eficientă.
Această prioritate de investiţii va fi implementată de Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin intermediul unui proiect major, destinat să completeze obiectivul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. ANCPI va colabora, în acest sens, cu unităţile subordonate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Alocarea apelului este de 312,89 milioane euro, din care 265,96 milioane euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 46,93 milioane reprezintă cofinanţare de la bugetul de stat.
Proiectul va avea mai multe componente, printre care cea de integrare a datelor existente, extinderea înregistrării sistematice în zonele rurale, îmbunătăţirea serviciilor de înregistrare a proprietăţilor.
Beneficiarii subsidiari sunt autorităţile publice locale şi cetăţenii din mediul rural. Având proprietatea înregistrată, populaţia din zonele intervenţiei va putea beneficia de îmbunătăţirea condiţiilor economice şi sociale, în condiţiile securizării statutului proprietăţii. Totodată, procesul duce la clarificarea situaţiei terenurilor, cu impact pozitiv asupra bugetelor locale
În plus, vor fi create condiţii optime pentru realizarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi naţională, a investiţiilor în infrastructură şi în alte domenii: agricultură, mediu, turism, agroturism. În acest fel, sunt îndeplinite pre-condiţii necesare pentru accesarea fondurilor alocate României prin alte programe europene sau guvernamentale.
Ghidul Solicitantului conţine informaţiile specifice necesare în vederea deschiderii apelului de proiecte POR/2017/11/11.1/1 referitoare la specificitatea proiectului major, modalitatea de completare şi de depunere a cererii de finanţare, condiţii de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare şi contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucţiuni de completare a Cererii de finanţare de către solicitantul eligibil.
Depunerea cererilor de finanţare se face utilizând sistemul electronic, respectiv aplicaţia MYSMIS.
Depunerea proiectelor se va face începând cu data de 16.10.2017, ora 12:00, iar cererile de finanţare vor putea fi transmise până la data de 15.01.2018, ora 12:00.
Programul Operaţional Regional 2014-2020 este unul dintre programele operaţionale implementate în România, cofinanţate din fondurile europene structurale şi de investiţii şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), în calitate de Autoritate de Management.