Cadourile care au dezamăgit de Crăciun, scoase la vânzare pe internet

La doar câteva ore după ce şi-au desfăcut cadourile de Crăciun, numeroşi dezamăgiţi le pun în vânzare pe internet, o practică ce a luat amploare odată cu criza şi care este din ce în ce mai puţin tabu, susţin administratorii site-urilor online, citaţi miercuri de La Derniere Heure şi Le Soir. Pe unele site-uri numărul de postări la secţiunea de vânzări a crescut cu cel puţin 25%.
Economica.net - mie, 26 dec. 2012, 14:48
Cadourile care au dezamăgit de Crăciun, scoase la vânzare pe internet

Astfel, pe internet ar avea loc o întâlnire între ‘cei nemulţumiţi de cadourile pe care le-au primit şi cei frustraţi de cadourile pe care le-ar fi vrut’ care speră să găsească preţuri mici pe internet, afirmă Olivier Mathiot, cofondator al PriceMinister.com.

Marţi este ziua în care pe site-urile de specialitate au fost în acţiune în principal vânzătorii. Pentru cumpărători, momentul propice de acţiune vine mai târziu, de obicei odată cu perioada reducerilor la jumătatea lui ianuarie. ‘Marţi la prânz am constatat o dublare a vânzărilor în comparaţie cu o zi normală’, subliniază Mathiot.

Site-ul 2emain.be, care primeşte zilnic vizitele a 550.000 de internauţi, a constatat la rândul său o creştere a numărului de anunţuri de vânzare de 25%.

Lucruri care fără îndoială provin de sub bradul de Crăciun, ţinând cont că printre descrierile care le însoţesc se află: ‘încă în cutie’, ‘în ambalajul de origine’, ‘primit de Crăciun’, ‘cadou de Crăciun’ sau ‘nu este pe gustul meu’.

‘De-a lungul întregului an, vedem cum oamenii pun în vânzare obiecte care le prisosesc pentru a câştiga ceva bani şi asta nu se schimbă de Crăciun. Asta se explică fără îndoială şi prin criza economică. Preferăm probabil să avem puţin mai mulţi bani la buget decât să ţinem în casă un obiect care va rămâne neutilizat’, explică Michiel van Deursen, directorul şi cofondatorul site-ului.

În Franţa, Ebay France a înregistrat la rândul său 150.000 de anunţuri suplimentare publicate pe site-ul său comparativ cu ziua de luni.

Printre obiectele scoase la vânzare pe internet se află ultimele versiuni ale jocurilor ‘Call of Duty’ sau ‘Assassin’s Creed’, dar şi cărţi, CD-uri, DVD-uri, care pot fi achiziţionate online cu preţuri cu 20 până la 40% mai mici faţă de cele din magazine.

Dacă oamenii au ales totuşi să profite de cadourile lor folosindu-le chiar şi o scurtă perioadă de timp, atunci ele nu vor mai avea ambalajul şi nu vor mai fi considerate noi, ceea ce le va scădea din valoarea de piaţă.

În acest an cărţile puse în vânzare cel mai mult pe internet se află ‘Adevărul privind afacerea Harry Quebert’, de Joël Dicker, şi romanul erotic ‘Cincizeci de nuanţe de gri’, al lui EL James, indică PriceMinister, în timp ce dintre filme cel mai des postate la oferte sunt ‘Prenumele’, ‘Epoca de gheaţă 4’ şi ‘Inatacabilii’.

Te-ar mai putea interesa și
PPC se alătură DIGITALEUROPE și devine primul membru corporativ din Grecia și singura companie de electricitate din asociație
PPC se alătură DIGITALEUROPE și devine primul membru corporativ din Grecia și singura companie de electricitate din asociație
Grupul PPC s-a alăturat recent DIGITALEUROPE, principala asociație europeană care reprezintă industriile în curs de transformare digitală, informează compania greacă prin intermediul unui......
Cine s-ar fi așteptat la așa ceva? Trump dă vina pe Biden pentru scăderea economică a SUA din primul trimestru
Cine s-ar fi așteptat la așa ceva? Trump dă vina pe Biden pentru scăderea economică a SUA din primul trimestru
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că datele economice slabe ale SUA, inclusiv o scădere a produsului ...
Ministerul Agriculturii vrea să ofere ajutoare de 1,4 miliarde de lei în 2025 pentru investiții în construirea de locuri de cazare pentru porci
Ministerul Agriculturii vrea să ofere ajutoare de 1,4 miliarde de lei în 2025 pentru investiții în construirea de locuri ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va acorda, în 2025, un ajutor de stat pentru investiţii în locuri ...
Ca urmare a rezultatului din 2024, Renault va plăti dividende de 2,20 de euro per acțiune, în creștere cu 19%
Ca urmare a rezultatului din 2024, Renault va plăti dividende de 2,20 de euro per acțiune, în creștere cu 19%
Adunarea Generală a Acționarilor Renault Group a aprobat astăzi plata unor dividende de 2,20 de euro per acțiune, în ...