Cadrul legal pentru înfiinţarea schemelor şi fondurilor de pensii ocupaţionale, reglementat de Guvern

Executivul a aprobat marţi un proiect de lege ce reglementează cadrul legal necesar pentru înfiinţarea schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale, inclusiv aspectele legate de administrarea acestora, informează Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, printr-un comunicat remis AGERPRES. 
Economica.net - mar, 27 aug. 2019, 13:48
Cadrul legal pentru înfiinţarea schemelor şi fondurilor de pensii ocupaţionale, reglementat de Guvern

Proiectul de lege transpune Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (IORP) şi creează premisele pentru obţinerea unei pensii ocupaţionale, suplimentară, distinctă şi în completarea tipurilor de pensii acordate în România.

„Sistemul de pensii ocupaţionale este important pentru că el creează premisele pentru asigurarea unei surse suplimentare de venit din pensii. Obiectivul nostru este ca, odată familiarizaţi cu acest pilon de pensii, cetăţenii să fie stimulaţi să economisească, iar angajatorii să le ofere astfel de beneficii. Acest proiect de lege urmăreşte garantarea unui nivel suplimentar de securitate pentru viitorii pensionari, prin impunerea unor reguli de supraveghere, precum şi de gestionare eficientă a sistemului de pensii ocupaţionale”, susţine ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.

Iniţiativa constituirii unui fond de pensii ocupaţionale aparţine exclusiv unui administrator autorizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în timp ce schema de pensii este stabilită de către fiecare angajator care doreşte şi are capacitatea financiară să ofere angajaţilor săi astfel de beneficii.

Astfel, dacă un angajator decide să stabilească o schemă de pensii ocupaţionale, el este obligat să ofere informaţii despre aceasta tuturor angajaţilor săi şi poate stabili cuantumuri diferenţiate de contribuţie proprie pentru lucrători pe criterii de vechime, funcţie sau drepturi salariale. Totodată, pensia ocupaţională este facultativă, ceea ce înseamnă că încheierea unor relaţii contractuale între o persoană şi un angajator nu poate fi condiţionată de obligarea persoanei respective să contribuie în nume propriu la un fond de pensii ocupaţionale.

În ceea ce priveşte activitatea administratorului fondului de pensii ocupaţionale, actul normativ aprobat stabileşte că acesta are obligaţii de informare către angajator şi participanţii la fond, dar şi obligaţii de raportare către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). În acelaşi timp, administratorul este cel care reprezintă fondul în raporturile cu terţii, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti.

Proiectul de lege mai prevede, printre altele, că participantul la un fond de pensii ocupaţionale poate fi orice persoană care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute în schema/prospectul fondului de pensii ocupaţionale. De asemenea, la un fond de pensii ocupaţionale pot participa angajaţii unuia sau ai mai multor angajatori.

Contribuţiile angajatorului şi ale angajatului se datorează, se colectează şi se virează de către angajator, iar cele ale persoanelor care obţin venituri din activităţi independente sunt virate direct de către acestea.

Participanţii vor putea să-şi transfere valoarea activului personal de la un fond/fonduri la un alt fond de pensii ocupaţionale sau facultative, fără penalităţi, prin crearea mecanismelor de evidenţă pe conturi individuale.

De asemenea, o persoană poate participa la mai multe fonduri şi le poate cumula la momentul deschiderii dreptului de pensie, iar interesele participanţilor şi ale beneficiarilor vor fi protejate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a transmis cel mai dur avertisment de până acum față de riscurile legate de folosirea criptomonedelor stabile
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a transmis cel mai dur avertisment de până acum față de riscurile legate de ...
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a emis cel mai dur avertisment de până acum privind riscurile provocate de monedele digitale stabile (stablecoins), şi a cerut ţărilor să se îndrepte......
eToro lansează un card de debit în Europa. Ce avantaje oferă
eToro lansează un card de debit în Europa. Ce avantaje oferă
eToro a anunțat astăzi lansarea unui card de debit Visa în Europa, care permite utilizatorilor să câștige 4% înapoi ...
Industria grea din Europa ar putea beneficia de reducerea temporară a tarifelor la energie – proiect
Industria grea din Europa ar putea beneficia de reducerea temporară a tarifelor la energie – proiect
Industriile mari consumatoare de energie vor beneficia de o reducere temporară la preţul electricităţii, conform noilor ...
Moment jenant pentru Rutte, secretarul general al NATO. Trump a publicat o scrisoare de la acesta plină de laude exagerate. „Donald, ne-ai condus către un moment cu adevărat, cu adevărat important pentru America şi Europa”
Moment jenant pentru Rutte, secretarul general al NATO. Trump a publicat o scrisoare de la acesta plină de laude exagerate. ...
Preşedintele american Donald Trump a publicat, în timp ce se îndrepta marţi spre oraşul olandez Haga pentru a participa ...