Câinii maidanezi pot fi eutanasiaţi. Legea, la mâna lui Băsescu

Decizia a fost luată astăzi de Camera Deputaţilor. Potrivit legii, câinii fără stăpâni vor fi eutanasiaţi dacă în 30 de zile de la capturare nu sunt revendicaţi sau adoptaţi. Dacă nu va fi atacată la Curtea Constituţională, legea merge la promulgare.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 11:48

Deputaţii au adoptat, cu 168 de voturi „pentru”, 111 voturi „împotrivă” şi 14 abţineri, Legea privind câinii comunitari.

Propunerea legislativă prevede ca maidanezii să poată fi eutanasiaţi dacă în 30 de zile de la capturare nu sunt revendicaţi de stăpâni sau nu sunt adoptaţi.

Decizia privind eutanasia este luată însă de consiliile locale, după consultarea cetăţenilor prin referendumuri locale, sondaje de opinie sau simple adunări de cartier.

Opoziţia s-a opus adoptării legii. De altfel, aceasta a fost amânată mai multe săptămâni, iscând de fiecare dată dispute, sub ochii reprezentanţilor asociaţiilor privind drepturile animalelor, aflaţi în balcoanele şedinţei de plen.

De altfel, şi marţi aproximativ o sută de persoane reprezentând organizaţii de protecţie a animalelor au stat la lojele destinate invitaţilor, cei mai mulţi fiind coordonaţi de Marius Marinescu.

Mai multe persoane care au asistat la votul final din Camera Deputaţilor au izbucnit în plâns în momentul în care legea a fost adoptată şi au strigat: „Ucigaşilor!” sau „Ruşine să vă fie!”.

Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa actului normativ.

Dacă nu va fi atacată la Curtea Constituţională, legea va merge la preşedintele Traian Băsescu pentru promulgare.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...