Preţurile biletelor de avion sunt la jumătate în ianuarie şi februarie faţă de restul anului
Luna decembrie, în schimb, este cea mai scumpă şi aglomerată lună pentru călătoriile cu avionul, în condiţiile în care creşte masiv numărul celor care vor să meargă acasă de sărbători sau care vor să petreacă vacanţa departe de casă, potrivit Vola.ro.
Cei care vor să călătorească în sezonul de iarnă la preţuri mici au ocazia ideală în ianuarie şi februarie, dacă îşi rezervă din timp biletele.
„Astfel, dacă în alte luni ale anului preţul mediu al unui zbor spre Roma este de 20 euro dus – întors, în luna ianuarie turiştii au posibilitatea să îşi achiziţioneze un bilet de avion cu până la 50% reducere”, se arată în comunicat.
Situaţia se repetă şi în cazul altor destinaţii populare pentru turiştii români precum Londra, Milano şi Paris. În general, dacă optează să călătorească în luna ianuarie, turiştii români pot lua bilete cu până la 40% mai ieftine decât în restul anului.
Dincolo de preţurile considerabil mai mici, liniile aeriene pregătesc, în prima parte a lunii ianuarie, cele mai mari reduceri din an la biletele de avion. Astfel, majoritatea companiilor aeriene au promoţii încă din primele zile ale anului cu până la 50-60% reducere.
Destinaţiile externe cele mai cerute de turiştii români vor rămâne şi în anul 2017 Londra, Roma, Milano şi Paris, potrivit Vola.ro.
Dintre destinaţiile interne, cererea de bilete pentru Cluj ar putea creşte considerabil, în special datorită companiilor low cost care vor opera mai multe zboruri pe aeroportul Avram Iancu.
În cazul city break-urilor, Roma se va clasa în topul preferinţelor clienţilor Vola.ro şi în 2017, iar Barcelona şi Paris sunt următoarele două variante în ordinea popularităţii. În topul destinaţiilor de city-break se mai află Dubai şi Lisabona.
Un mini-sejur la Roma format din bilet de avion şi 2 sau 3 nopţi de cazare începe de la 109 euro, la Veneţia de la 119 euro, iar la Milano de la 129 euro, potrivit informaţiilor Vola.ro.