Cale ferată România – Ucraina: Primarul orașului Colomeea vrea rută de tren spre Sighetu Marmației
„Lucrăm la transformarea orașului nostru într-un veritabil centru de transport și logistică. Am semnat un acord cu primarul municipiului Sighetu Marmatiei Vasile Moldovan în urmă cu câteva zile. Conform acestui document, cele două orașe ale noastre au convenit să lucreze la realizarea unui traseu feroviar de la Kolomyia la Sighetu Marmației. Acest lucru va ajuta la conectarea Kolomyia cu o altă țară a Uniunii Europene pe calea ferată. Aș dori să amintesc că o rută feroviară Kolomiya – Varșovia a fost lansată recent”, a declarat Stanislavsky, citat de presa ucraineană, într-o postare pe rețelele de socializare, potrivit Interfax.
Traseul Kolomyia – Sighetu Marmației se va baza pe infrastructura rutelor existente între Rahov și Valea Vișeului, a precizat primarul Kolomyia.
El a adăugat că speră ca inițiativa să fie pusă în practică în viitorul apropiat și că intenționează să ceară în acest sens sprijinul Guvernului ucrainean.
Primarul Sighetu Marmației Vasile Moldovan a transmis la rândul său pe pagina proprie de Facebook informații despre vizita delegației din Ucraina, fără a da detalii despre noul proiect feroviar.
În ianuarie 2023, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat reluarea circulația trenurilor de călători pe relația Rakhiv – Valea Vișeului (linie de ecartament larg) și retur.
De asemenea, săptămâna trecută CFR SA a anunțat obținerea unor finanțări europene pentru modernizarea infrastructurii feroviare de la granița cu Ucraina din zona Vicșani. De altfel, administratorul rețelei naționale de cale ferată a lansat licitație pentru electrificarea liniei Dărmenești – Vișcani – Frontieră.
De la începutul anului 2022, odată cu izbucnirea conflictului din Ucraina, CFR SA a depus eforturi susținute pentru a face față creșterii capacității transportului feroviar de călători și de marfă, înregistrat atât în punctele de frontieră de la granița cu Ucraina (Halmeu și Vicșani), dar și cele de la granița cu Republica Moldova (Cristești Jijia, Socola, Fălciu și Galați Largă), prin lucrările executate în regie proprie, lucrări care au avut drept scop atât reluarea traficului feroviar pe linii CF (ecartament larg/ecartament normal) închise cu ani în urmă, dar și îmbunătățirea condițiilor de tranzitare și de manevră pe liniile din stațiile de cale ferată, potrivit reprezentanților CFR SA.