Calea ferată Brașov – Sighișoara: Aktor a început să sape al doilea tunel de pe secțiunea CF Apața-Cața

Compania Aktor a pornit cel de-al doilea utilaj TBM, denumit Varvara, pentru săparea tunelurilor gemene de la Ormeniș, în muntele de lângă Racoș, pe traseul viitoarei căi ferate Brașov – Simeria, parte a Coridorului Rin – Dunăre, secțiunea Brașov - Sighișoara, subsecțiunea 2: Apața-Cața. Varvara (numită după Sf. Varvara, protectoarea minerilor) va săpa alături de Eleni, primul utilaj TBM care a pornit pe 5 martie 2024.
Ion Dobreanu - mie, 29 mai 2024, 13:43
Calea ferată Brașov - Sighișoara: Aktor a început să sape al doilea tunel de pe secțiunea CF Apața-Cața

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, iar contractul a fost semnat de Compania Națională de Căi Ferate (CFR SA) cu consorțiul AKTOR SA – Alstom Transport SA – Arcada.

Cele două TBM-uri vor fora în munte tunelurile gemene Ormeniș, cu o lungime de 6,9 km fiecare, între Racoș și Ormeniș, pe segmentul sudic al tronsonului de cale ferată care va străpunge dealurile din zonă, a anunțat compania Aktor într-un comunicat de presă.

Între timp, pană la sfârșitul săptămânii trecute, Eleni a săpat 102 metri (echivalentul a 68 de inele prefabricate de beton) în interiorul muntelui. Ritmul forajului s-a accelerat după faza de teste și calibrări complexe necesare pentru a seta o astfel de mașină uriașă în direcția și la înclinația corecte. Echipa Aktor va aplica aceleași proceduri de accelerare a forajului cu Varvara ca și cu primul TBM, Eleni: întâi faza de testare, iar apoi treptat, frontul de foraj va câștiga viteză.

Există și aspectul privind structura solului prin care sapă Eleni, același căruia va trebui să îi facă față și Varvara. Potrivit lui Sotirios Koropoulis, directorul de proiect pentru tronsonul Apața-Cața, șantierul Lotului 2, litologia actuală pe care echipa Aktor o exploatează poate fi clasificată drept argilă. Compoziția solului este unul dintre elementele care dictează abordarea de forare.

Alexandros Exarchou INTRAKAT AKTOR 2„Acest proiect este o capodopera inginerească pentru calea ferata dintre Brașov și Sighișoara. Forăm cele mai lungi tuneluri feroviare din România prin muntele dintre Apața și Racoș. Singularitatea provocărilor tehnice datorate structurii variabile a solului face ca acest proiect să fie o premieră pentru România”, a declarat Alexandros Exarchou (foto), CEO al Grupului Intrakat.

Aktor s-a aprovizionat de la Zărnești pentru 875 de inele prefabricate

Ca detaliu tehnic, echipa din echipa Eleni a poziționat până acum 68 de inele prefabricate din beton, cele care formează peretele circular al tunelului. Fabrica din Zărnesti care produce inelele a asigurat un stoc impresionant de 875 de astfel de prefabricate pentru aceasta primă pereche de tuneluri.

O a doua pereche de tuneluri, numită Homorod, cu o lungime de 5,1 km fiecare, va fi forată între Racoș și Homorod, iar începerea lucrărilor acestora este programată pentru această vară. TBM-urile 3 și 4 au fost livrate 100% și sunt în proces de asamblare în diferite etape. Conform planului de execuție, acestea sunt programate să înceapă în iulie, respectiv, august, urmând să foreze aproximativ 15 luni, Homorod fiind un tunel mai scurt decât Ormeniș.

Tunelurile vor fi conectate prin galerii de legătură: 13 galerii de legătură, cu o lungime totală de 601 metri liniari pentru tunelul Ormeniș, respectiv 10 galerii de legătură, cu o lungime totală de 417 metri liniari pentru tunelul Homorod.

Pasajele subterane Ormeniș/Homorod vor fi formate fiecare din câte două tuneluri feroviare cu câte o linie de cale ferată. Distanța dintre cele două tuneluri forate va fi variabilă și este planificată să fie cuprinsă între 30 de metri lângă zonele de intrare și 70 m lângă zona cu suprasarcină mare.

Cele patru tuneluri vor avea un diametru interior de 8,6 metri (un diametru exterior de 9,4 metri, datorită căptușelii din beton). Acestea vor fi forate cu ajutorul a patru TBM-uri, construite de compania HERREKNECHT.

Primele două TBM-uri, Eleni și Varvara, au o lungime remarcabilă: Eleni are aproximativ 105 de metri lungime, iar Varvara are aproximativ 84 de metri.

Un utilaj TBM poate să foreze tuneluri la scară mare cu o medie de 10-15 metri pe zi, șase zile pe săptămână și o zi de întreținere.

Pe lângă tronsonul Brașov-Sighișoara, subsecțiunea 2: Apața-Cața, Aktor lucrează non-stop la finalizarea tronsonului A0 București Sud, Lotul 3, al cărui termen limită este începutul lunii septembrie, au mai spus reprezentanții Aktor.

AKTOR Construction este membră al Grupului Intrakat, un lider al industriei în sectoarele Greciei de construcții, infrastructură, concesiuni/parteneriate public-private (PPP), surse regenerabile de energie (SRE), stocare de energie, dezvoltare imobiliară, proiecte de mediu și tehnologii digitale, cu o prezență semnificativă în Europa de Sud-Est. Fondată în 1987, Intrakat este listată la Bursa de Valori din Atena din 2001.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...