Calea ferată Brașov – Sighișoara: Grindeanu acuză întârzieri pe Apața – Cața. API: Constructorii, nevoiți să lucreze în pierdere

09 08. 2023
grindeanu apata cata

„Contractul, semnat în anul 2020, a ajuns la doar 17,5 % progres fizic și în continuare se prefigurează întârzieri. Am solicitat conducerii CFR Infrastructură să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrările de reabilitare să se finalizeze la sfârșitul anului viitor (2024)”, a transmis șeful Transporturilor într-o postare pe pagina proprie de Facebook.

Însă, chiar pe site-ul CFR Infrastructură, termenul de finalizare care apare mai nou în cazul acestei subsecțiuni din tronsonul Brașov – Sighișoara este februarie 2026.

Șeful Transporturilor atrage anteția că, în cazul în care situația nu se îmbunătățește, se așteaptă să fie aplicate sancțiuni contractuale „dure”. „Este un proiect important pentru transportul feroviar românesc și european pe care Asocierea de constructori greci, francezi și români trebuie să îl trateze cu maximă seriozitate!”, conchide Grindeanu.

API: Aktor a adus bani din buzunarul propriu

La finele lunii iunie, Asociația Pro Infrastructură (API) trăgea la rândul său un semnal de alarmă cu privire la progresul de pe tronsonul de cale ferată Brașov – Sighișoara. „Aktor a cumpărat cele 4 TBM-uri („cârtițe”) în valoare de aproximativ 66 milioane de euro cu 26 milioane din avansul încasat de la CFR plus 40 milioane din buzunarul propriu. Dar nu a decontat nimic, că nu a săpat deloc”, explicau atunci cei de la API.

Ei mai spuneau că, în esență, așteaptă ca Aktor să mai găsească niște „mărunțiș” ca să poată aduna toate cele necesare începerii săpăturii, cum ar fi: racordare TBM la curent și apă, stoc de bolțari, finalizare portal 2 pe unde va intra prima cârtiță, Alexa.

De asemenea, lansarea TBM-urilor se tot amână de vreun an. „Ultima strigare” e la toamnă, dacă grecii găsesc niște bani și bat palma cu CFR legat de birocrația financiaro – tehnică, au estimat reprezentanții API.

Ei au acuzat că întârzieri au fost generate și de Guvern care „a uitat” de CEF când a emis ordonanțele de actualizare a prețurilor. „Antreprenorii erau nevoiți să lucreze în pierdere, la prețuri din momentul ofertei (2017). Abia anul acesta s-a rezolvat parțial situația și vedem ceva mișcare pe șantier chiar dacă încă se așteaptă o rectificare bugetară, presiunea pe buget fiind foarte mare”, au mai spus cei la Pro Infrastructură.

Valoarea totală a lucrărilor pe subsecțiunea Apața – Cața a tronsonului Brașov – Sighișoara este de 455 milioane euro, din care 372 milioane euro este cofinanțarea Uniunii Europene. Lucrările de modernizare a întregului tronson de cale ferată Brașov – Sighișoara sunt executate de către Asocierea RailWorks (Aktor SA – Alstom Transport SA – Arcada Company).

Ioan Pintea, fost director general al CFR SA, estima că după reabilitare pe tronsonul Brașov – Sighișoara (128 km) se va circula cu 160 km/h, iar timpul de parcurgere se va reduce semnificativ de la aproape 3 ore, la 45 de minute.

FOTO: Facebook Sorin Grindeanu

CITEȘTE ȘI: