Calea ferată Brașov – Sighișoara: Valoarea contractului pentru loturile 1 și 3 a fost suplimentată cu peste 23 de milioane de lei
„Valoarea de contract acceptată de 2,979 miliarde de lei se suplimentează cu 23,689 milioane de lei reprezentând ajustarea prețurilor și devine 3,003 miliarde de lei„, se arată în anunțul de modificare publicat pe 19 septembrie în SEAP.
Lucrările de reabilitare a celor 84 de kilometri de cale ferată erau realizate în proporție de 15,40% în luna august, potrivit datelor de pe site-ul CFR Infrastructură.
Contractul încheiat cu Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 S.R.L, denumită Asocierea RailWorks, are ca termen de finalizare a lucrărilor aprilie 2024.
În primăvara anului 2020, asocierea RailWorks a preluat de la CFR SA amplasamentele în vederea începerii lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare pe subsecţiunile Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, pentru circulaţia cu viteza maximă de 160 km/h.
Contractul este finanţat din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei al Uniunii Europene (85%) şi din bugetul de stat, iar perioada de implementare este de 108 luni de la data emiterii ordinului de începere, din care 48 de luni aferente execuţiei şi 60 de luni pentru garanţie.
Asocierea RailWorks (formată din companiile Aktor, Alstom, Arcada Company si Euroconstruct Trading ‘98) a câștigat și licitaţia pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa – Caţa.
Sursa foto: Andrada Ghira / Economica.net