Calea ferată București – Giurgiu: Contractul cu Porr, suplimentat cu 18,6 milioane de lei. Cum arată podul de la Grădiștea (VIDEO)
Majorarea de 3,3% se adaugă altor suplimentări efectuate de-a lungul derulării contractului pentru modernizarea liniei CF București Nord – Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontieră”, Lot 1: ˮRedeschiderea circulației feroviare pe pod peste râul Argeș, între Vidra și Comanaˮ, care era inițial în valoare de 472 de milioane de lei, potrivit datelor din SEAP.
Constructorul Porr a ajuns la un stadiu fizic de aproape 77% la lucrările pentru redeschiderea circulației pe podul de la Grădiștea, pe linia de cale ferată București – Giurgiu, conform celor mai recente date, din luna iulie, ale CFR Infrastructură.
Pasionații de infrastructură au postat recent imagini de pe acest șantier feroviar, unul dintre cele mai dinamice din țară.
Rămâne de văzut dacă Porr se va încadra în noul termen estimat pentru finalizarea lucrărilor, respectiv decembrie 2023, astfel încât trenurile să recircule pe ruta directă București – Giurgiu după o pauză de mai bine de 18 ani, de când fostul pod de la Grădiștea s-a prăbușit din cauza inundațiilor.
FOTO – VIDEO: Lucrări la podul peste Argeș, linia de cale ferată București – Giurgiu (sursa: YouTube Ionuț Ivașca)