Calea ferată București – Giurgiu: Se montează ultimul tablier la Podul de la Grădiștea. Linia va fi redeschisă în câteva luni – secretar de stat
„Pe șantierul podului de cale ferată peste râul Argeș de la Grădiștea, parte din prima cale ferată a României (dată în circulație în 1869) București – Giurgiu, lucrările se află în faza finală”, transmite oficialul de la Transporturi.
Potrivit lui, pe șantier se derulează următoarele lucrări:
– a început montarea ultimului tablier metalic al acestui nou pod, care îl înlocuiește pe cel vechi, prăbușit în urma inundațiilor în 2005
– în total, au fost 5 elemente de tablierului metalic, care cântăresc aproximativ 280 tone fiecare
– la construcția căii ferate de pe pod și viaduct s-a folosit „slab track” – o soluție care simplifică execuția suprastructurii căii ferate, folosită pentru prima dată în România
– lungimea totală a podului și viaductului peste Argeș este de 1384 metri, dintre care podul are 136 metri
Redeschiderea acestei linii feroviare va avea loc în câteva luni și va contribui și la introducerea trenurilor metropolitane pentru comunitățile din sudul Bucureștiului și arealul județelor Giurgiu și Ilfov, subliniază Scrioșteanu.