Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: A fost semnat contractul pentru lotul 4 cu italienii de la WeBuild

CFR SA a semnat joi un nou contract finanțat prin PNRR, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Mai exact, este vorba de contractul de 2,18 miliarde de lei pentru modernizarea lotului 4 Ronaț Triaj - Arad din magistrala de cale ferată Caransebeș - Timișoara - Arad (162,19 km).
Ion Dobreanu - J, 17 nov. 2022, 14:23
Calea ferată Caransebeș - Timișoara - Arad: A fost semnat contractul pentru lotul 4 cu italienii de la WeBuild

Lucrările pentru modernizarea celor 54,86 km ai lotului 4 Ronaț Triaj – Arad trebuie finalizate în 42 de luni (6 luni proiectare, 36 luni execuție), a explicat șeful Transporturilor.

„Am semnat al doilea contract important pentru modernizarea infrastructurii feroviare pe tronsonul Caransebeș – Timișoara – Arad, inclus în PNRR, este vorba despre secțiunea Ronaț Triaj – Arad, care are o lungime de 54,86 km, iar ca noutate de menționat este faptul că această secțiune va fi proiectată cu cale ferată dublă pe o distanță de 50,33 km din lungimea totală a traseului, un avantaj din punct de vedere al creșterii capacității de exploatare feroviară, nu doar pentru transportul de călători, dar și pentru cel de marfă. Prin semnarea acestui contract, în valoare de 2,18 miliarde lei, programul de modernizare a infrastructurii feroviare la standarde europene, pe o lungime de 68,72 de km de cale ferată, de la Timișoara Est la Arad, intră în linie dreaptă”, a declarat la rândul său Ion Alexandru Simu, directorul general al CFR SA.

Constructor: Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – Timișoara – Arad Lot 4
Valoare contract (proiectare și execuție) – 2,18 MILIARDE lei
Finanțare: fonduri nerambursabile PNRR
Durată implementare contract: 42 de luni (6 luni proiectare și 36 luni execuție)

OBIECTIVE:
– lucrările de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe secțiunea RONAȚ TRIAJ – ARAD (lotul 4), în lungime de 54,86 km, pentru viteza maximă de 160 km/h
– lucrări civile în stațiile Sânandrei, Băile Calacea, Orțișoara, Vinga, Sag și Aradu Nou
– lucrări civile în 2 halte de călători,1 haltă comercială de mărfuri
– lucrări de modernizare a lucrărilor de artă – 6 poduri și 39 podețe
– sisteme automate de semnalizare la 7 de treceri la nivel cu calea ferată
– lucrări speifice de exploatare feroviară
– lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) și BLAI pe întregul traseu.

OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ și FEROVIARĂ:
►6 pasarele pietonale în stațiile Sânandrei, Băile Calacea, Orțișoara, Vinga, Sag și Aradu Nou
►1 pasarelă edilitară în Aradu Nou
►4 pasaje superioare în stațiile Sânandrei (DJ692A), Orțișoara (DJ693), Carani (DJ692), Vladimirescu (DN7)
►11 pasaje inferioare, dintre care 9 în Aradu Nou, 1 în stația Orțișoara, respectiv 1 pasaj în stația Sag
► panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 9.410 m;
► rampe de încărcare-descărcare în stațiile Orțișoara, Vinga și Aradu Nou

Obiectivul general al contractului este modernizarea liniei de cale feratǎ pe întregul traseu, servicii feroviare moderne în spațiile destinate publicului călător, îmbunătățirea condițiilor de exploatare și operare feroviară, necesare maximizării volumului de mărfuri transportate, precum și îndeplinirea următoarelor obiectivelor specifice:
– îmbunătățirea geometriei traseului și sporirea capacității portante a căii pentru a permite circulația trenurilor cu viteza de până la 160 km/h;
– modernizarea staţiilor şi haltelor de mişcare, adaptând capacitatea de exploatare la volumul de trafic şi la necesităţile tehnologice;
– modernizarea clădirilor staţiilor de călători, construirea de pasarele şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
– dublarea liniei (funcție de condițiile de relief);
– lucrări poduri/podeţe, sistem de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor;
– lucrări pentru rridicarea niveletei căii și protecția antierozionala a terasamentului de cale ferată în zonele inundabile;
– montare de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot, pe segmentele de cale ferată ce străbat localități;
– instalaţii de centralizare electronică şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
– modernizarea echipamentului de telecomunicaţii;
– montarea de încălzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, în staţii, în halte de mişcare şi la ramificaţii, pentru a combate efectele înzăpezirii liniei CF.

Linia de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad beneficiază de finanțare în cadrul PNRR, fiind, de asemenea, inclusă în Planul investițional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru perioada 2020 – 2030.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FOTO: Ion Simu Alexandru, director general CFR SA și Martinez Sonnendrucker Pablo, reprezentant al Asocierii WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA, sursa Facebook CFR Infrastructură

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...