Calea ferată Caransebeș – Timișoara: Italienii de la WeBuild, desemnați câștigători pentru modernizarea lotului 1 Caransebeș – Lugoj

CFR Infrastructură i-a desemnat câștigători pe italienii de la WeBuild pe lotul Caransebeș - Lugoj (39,5 km). Contractul pentru modernizarea primului lot al tronsonului Caransebeș - Timișoara Est are o valoare estimată de 1,4 miliarde de lei.
Anemona Andone - joi, 23 iun. 2022, 17:19
Calea ferată Caransebeș - Timișoara: Italienii de la WeBuild, desemnați câștigători pentru modernizarea lotului 1 Caransebeș - Lugoj

Oferta financiară depusă de Asocierea WEBUILD SPA – SALCEF SPA, în valoare de 1,367 miliarde de lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Sursa de finanţare a fost identificată și va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.

Amintim că în decembrie 2021, CFR Infrastructură a primit șapte oferte la licitația pentru modernizarea liniei Caransebeș – Timișoara Est, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Până la termenul limită din 21 decembrie, la licitația CFR SA au depus oferte:

  1.  FCC CONSTRUCCION S.A, loturile 1 și 2
  2. Asocierea Impresa Pizzarotti& C SpA Italia S.p.A. (Leader),RETTER Projectmanagement,PIZZAROTTI, lotul 1
  3. Asocierea ARCADA COMPANY (Leader),EURO CONSTRUCT TRADING 98,S.C. Alstom Transport S.A., lotul 2
  4. Asocierea S.C. Alstom Transport S.A. (Leader),EURO CONSTRUCT TRADING 98,ARCADA COMPANY, lotul 1,
  5. Asocierea MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI (Leader),Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş.,OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S., loturile 1 și 2,
  6. Asocierea PORR CONSTRUCT (Leader),Gülermak Ağır Sanayi İnşaat ve Taahhüt A.Ş., loturile 1 și 2,
  7. Asocierea WEBUILD SPA – MILANO (Leader),SALCEF SPA, loturile 1 și 2.

CFR Infrastructură a lansat pe 15 iunie licitația pentru modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara Est. Valoarea estimată a lucrărilor pe tronsonul de aproape 94 de kilometri este de 3,18 miliarde de lei.

Licitația este împărțită în două loturi: Lot 1 Caransebeș -Lugoj și Lot 2 Lugoj – Timișoara Est.

La finalizarea lucrărilor, timpul de parcurs dintre Caransebeș și Timișoara va fi de sub o oră pentru trenurile de călători. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al CNAIR....
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA din Măgurele a depus la Tribunalul Ilfov o cerere pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv. Termenul ...