Calea ferată care va lega Beijing de Moscova va costa 242 miliarde de dolari
Calea ferată, cu o lungime de 7.000 de kilometri, va facilita călătoriile în Europa şi Asia, călătoria de la Beijing la Moscova va fi efectuată în două zile, pe o rută care va traversa şi Kazahstanul, susţin autorităţile chineze.
Negocierile au început în noiembrie, după ce China şi Rusia au semnat un acord de 400 miliarde de dolari pentru furnizarea de gaze naturale ruseşti. Alexander Misharin, prim vicepreşedinte al companiei feroviare de stat Russian Railways, a afirmat în noiembrie că valoarea proiectului de la Beijing până la graniţa cu Rusia este estimată la 60 miliarde de dolari. Durata călătoriei de la Beijing la Moscova va fi redusă de la cinci zile la 30 de ore iar perioada construirii căii ferate este estimată la 8-10 ani, a adăugat oficialul rus.