Calendarul de liberalizare a preţurilor reglementate. Vezi când și cu cât se scumpește energia

Economica.net
29 06. 2012
lumina_83930700

Astfel, Executivul şi-a dat acordul de principiu asupra acestor memorandumuri de eliminare a preţurilor reglementate, care trebuiau publicate, conform acordului cu Fondul Monetar Internaţional, până la sfârşitul lunii iulie.

Potrivit celor două memorandumuri publicate vineri pe site-ul instituţiei, preţurile reglementate la gazele naturale pentru consumatorii noncasnici va fi efectuată în mai multe tranşe succesive începând din 1 decembrie 2012 astfel încât majorarea cumulată să fie de 18% în 2013, iar la consumatorii casnici de 10% în acelaşi an.

Prima majorare pentru consumatorii casnici din 2013 va fi realizată în 1 iulie 2013, când preţul reglementat va fi majorat cu 8%, apoi acesta va creşte cu două procente la 1 octombrie 2013.

Majorările vor continua în 2014, când procentul de majorarea anuală va fi de 10% pentru consumatorii casnici şi 18 procente pentru consumatorii noncasnici.

În 2015 şi 2016, 2017 şi 2018, tarifele reglementate la gaze naturale vor fi majorate anual cu câte 12 procente doar pentru consumatorii casnici.

În ceea ce priveşte preţul reglementat la energie electrică, calendarul propus de eliminare a tarifelor reglementate prevede o majorare succesivă începând cu 1 septembrie 2012 la procentul de achiziţie din piaţa concurenţială pentru consumatorii noncasnici, cu 15%, apoi cu 30 de procente de la 1 ianuarie 2013 urmând să fie atins procentul de eliminare totală a tarifelor reglementate la 1 ianuarie 2017.

Pentru consumatorii casnici, procesul va începe la 1 iulie 2013, când va fi atins un procent de 10% de achiziţie din piaţa concurenţială, ca posibilitate de alegere a furnizorului, urmând ca procesul să se încheie la 31 decembrie 2017.

Preţurile şi tarifele pentru energia electrică livrată consumatorilor non-casnici şi celor casnici vor creşte cu 5% de la 1 iulie 2012, a anunţat vineri ANRE.

Potrivit ANRE, modificările preţurilor şi tarifelor reglementate sunt, în principal, motivate de necesitatea de corelare a costurilor cu producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice cu rata inflaţiei care, cumulată pe anii 2010 şi 2011, a depăşit 13%.

Tarifele şi preţurile reglementate la consumatorii finali nu au mai fost modificate din data de 1 ianuarie 2010.