Calendarul scumpirilor la gaze pe doi ani. Vezi cât te va costa, în fiecare lună

La fiecare trei luni, de anul următor şi până la sfârşitul lui 2014, preţul la gaze creşte. Ne-am asumat scumpirile în faţa FMI şi UE.
Florin Cojocaru - mie, 12 dec. 2012, 22:12
Calendarul scumpirilor la gaze pe doi ani. Vezi cât te va costa, în fiecare lună

Guvernul Ponta a emis o Hotarâre de Guvern care stabileşte preţurile reglementate la gazele achiziţionate din producţia internă pentru populaţie şi fabrici, pentru fiecare trimestru, până în octombrie 2014. Din listă se poate vedea că, într-o perioadă de 22 de luni, preţul gazelor pentru gospodării va creşte cu circa 20% dacă luăm în calcul o cifră constantă a preţului gazelor de import. Chiar şi în ipoteza în care ruşii ar decide scumpiri sau ieftiniri majore, preţul final al gazului pentru populaţie va creşte tot cu o pondere apropiată de 20%, dat fiind faptul că amestecul de gaze pentru gospodării se face cu 92% din producţia internă şi 8% din import. Astfel, dacă în primele trei luni ale anului viitor gazele vor costa 45,71 lei/MWh, în ultimul trimestru din 2014 veţi plăti 54,60 lei/MWh.

Mult mai rău arată situaţia pentru firmele care achiziţionează gaze în regim reglementat. Gazele pe care le achiziţionează de pe plan local vor fi de două ori mai scumpe la sfârşitul anului 2014. Astfel, în primul trimestru din 2013, gazul intern va costa 49 lei/ MWh urmând să urce până la 119 lei/MWh la sfârşitul lui 2014. Procentul de creştere poate fi, însă, mult mai mare, pentru că întreprinderile depind foarte mult de gazele de import care costă de trei ori mai mult decât cele produse local.

La fabrici, coşul de gaze nu este relativ stabil, precum la populaţie, aşa încât patronii nu pot decât să spere că se vor ieftini gazele de la ruşi, ca să mai „îndulcească” din amarul dublării preţului la gazele autohtone. Spre exemplu, în ultimul an şi jumătate de când s-a hotărât ca amestecul din coş să fie 92% – 8% intern / import, fabricile au avut un coş de gaze care a pornit de la 75% – 25% intern/import în perioada de vară până la 50%-50% iarna.

Amestecul din coş îl stabileşte Agenţia de Reglementare în Energie (ANRE), pe baza estimărilor primite de la importatori. Scumpirile anunţate sunt încadrate în calendarul liberalizării preţului la gaze care are ca punct  final 2017.

Calendarul scumpirilor la gazele din producţia internă pentru clienţii casnici şi non-casnici pe segmentul reglementat(lei/MWh)

Data                                                Fabrici                                              Populaţie

01/01/13

49,00

45,71

01/04/13

55,30

45,71

01/07/13

63,40

48,50

01/10/13

68,30

49,80

01/01/14

72,00

50,60

01/04/14

89,40

51,80

01/07/14

109,00

53,30

01/10/14

119,00

54,60

sursa: Ministerul Economiei

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 36.250 tone la 38.451 tone, conform......
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...