Calitatea aerului în UE: S-au înregistrat progrese, dar există încă peste 480.000 de decese premature – raport
Concentraţiile de particule fine (PM2,5), de dioxid de azot (NO2, emis de motoarele diesel) şi de ozon (O3) au scăzut uşor în aerul din Europa, potrivit cifrelor din 2015 pe care se bazează studiul, dar se menţin la nivel global deasupra limitelor autorizate de UE, şi de cele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), încă şi mai stricte.
AEM estimează că particulele fine au fost responsabile pentru circa 391.000 de morţi premature în 2015 în cele 28 de ţări ale UE, o cifră care urcă la 422.000 în cele 41 de ţări europene analizate în raport.
Cifra reprezintă totuşi o „reducere de jumătate de milion a deceselor premature pe an” în raport cu 1990, se precizează în comunicatul AEM.
Numărul morţilor premature legate de NO2 a fost estimat la 76.000 în 2015 în UE (79.000 în cele 41 de ţări europene studiate). În ceea ce priveşte ozonul, numărul acestora este estimat la 16.400 (17.700 în cele 41 de ţări).
„Poluarea aerului este un ucigaş invizibil şi trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a ataca cauzele situaţiei”, a declarat Hans Bruyninckx, director executiv al AEM.
Transportul rutier este una dintre principalele surse de poluare a aerului în Europa, împreună cu agricultura, producţia de energie şi industria.
Europenii care trăiesc la oraş, unde emisiile legate de transportul rutier sunt cele mai importante, sunt afectaţi în mod special.
AEM estimează că 6% din populaţia urbană a UE, faţă de 7% cu un an mai devreme, este expusă unor niveluri de particule PM2,5 (particule foarte fine formate din praf, fum, smog sau polen) superioare limitelor autorizate. O proporţie care urcă la 74% din populaţie dacă se ţine cont de recomandările OMS, potrivit unor cifre din 2016.
Partea populaţiei urbane afectate de concentraţii excesive de dioxid de azot este de 7%, faţă de 9% în 2015.
La jumătatea lunii mai, şase ţări au fost trimise de Comisia Europeană în faţa Curţii de justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiilor lor în materie de calitate a aerului: Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Ungaria şi România, notează AFP.