Calmul ardelenesc din cancelaria federală

În toată istoria Germaniei postbelice n-a existat niciun politician mai subestimat ca fiica unui pastor evanghelic din fosta RDG. A fost o elevă şi, mai târziu, o studentă conştiincioasă. În timpul facultăţii, Angela Dorothea (născută Kasner) s-a căsătorit cu Ulrich Merkel. Căsnicia a eşuat repede, dar după divorţ şi-a păstrat numele, scrie Deutsche Welle.

Pe vremea comunismului, Merkel nu s-a numărat printre opozanţii regimului. A trecut şi prin câteva situaţii neplăcute, dar nu poate spune că socialismul i-a lăsat răni adânci, aşa cum s-a întâmplat în cazul disidenţilor din fosta RDG – susţine biograful Jaqueline Boysen. Privind în urmă, Merkel spune că a avut o copilărie şi o tinereţe senină.

Mai târziu a intrat în politică. La 35 de ani era adjunct al purtătorului de cuvânt al ultimului premier RDG-ist, Lothar de Maiziere. Puţin înainte de a prelua această funcţie a intrat în Uniunea Creştin-Democrată (CDU). Până la intrarea în CDU fusese conştiincioasă. Apoi a devenit ambiţioasă. În 1990, Angela Merkel obţinea primul său mandat în Bundestag. Ceva mai târziu, cancelarul Helmut Kohl o numeşte, în mod surprinzător, în fruntea Ministerului pentru Femei şi Tineret.

Pe atunci, la Bonn se spunea că ar fi fost numită în funcţie numai pentru că e tânără, e femeie şi vine din Est. În 1994, îngerul ei protector – cancelarul Kohl – îi oferă conducerea Ministerului pentru Mediu şi Securitatea Reactoarelor – un resort important, care se potrivea mănuşă studiilor doamnei Merkel (Facultatea de fizică).

Proaspătul ministru a demonstrat curaj. Prima decizie îndrăzdeanţă: secretarul de stat al predecesorului său a fost eliberat din funcţie. Merkel şi-a ales singură noua „mână dreaptă”, iar în presă au curs râuri de cerneală. Se vorbea atunci despre încrederea în sine a doamnei Merkel, dar şi despre duritatea ei.

Protejata cancelarului Kohl pusese piciorul în pragul lumii politice occidentale, dominate de bărbaţi. Dar Merkel era genul de politician capabil şi să asculte, iar cei cu care a colaborat de-a lungul timpului spun că are abilitate de comunicare. „Femeia aceasta, dacă îmi este permis să mă exprim astfel, ascultă, reţine tot şi înţelege, dar nu se ştie ce urmează, ce decizie va lua, fiindcă nu se grăbeşte să tragă concluzii”, afirmă creştin-democratul Kurt Lauck.

Problema este depistată rapid, dar decizia întârzie. Merkel recunoaşte că nu se pripeşte şi că preferă să analizeze în profunzime detaliile oricărui proces. „Doamna Merkel conduce turma din spate”, comenta preşedintele demisionar Christian Wulff despre felul – oarecum ardelenesc, am putea spune – al cancelarului Germaniei.

Anul 1998 a însemnat marea ei şansă. Helmut Kohl a pierdut alegerile parlamentare (Bundestag), iar Uniunea Creştin-Democrată a suferit un şoc. Nu şi Angela Merkel care a văzut în înfrângerea lui Kohl şansa consolidării poziţiei sale pe scena politică. Wolfgang Schäuble, noul preşedinte al CDU, a numit-o secretar general al partidului.

„Important e să facem valuri în presă”, credea atunci Angela Merkel. Într-adevăr, CDU a ţinut prima pagină a ziarelor numai că, în 1999, tonul la adresa creştin-democraţilor a devenit aspru. Presa vorbea atunci în termeni duri despre donaţii ilegale şi despre conturi ascunse, despre afaceri dubioase derulate în stil mare, de multă vreme, mai scrie Deutsche Welle.

Schäuble şi Kohl au fost plasaţi în centrul anchetelor. Pentru că avea un trecut curat, politiciana venită din Est a devenit rapid manager de criză. Mai mult, ea a preluat iniţiativa prăbuşirii morale, în sânul partidului, a vechiului cancelar. La sfârşitul anului 1999, Merkel declara în „Frankfurter Allgemeine Zeitung” că acţiunile lui Kohl au dăunat imaginii partidului. Şi în timp ce fostul său protector era în cădere liberă, CDU opta pentru emancipare.

În aprilie 2000, Angela Merkel a fost aleasă în funcţia de preşedinte al CDU, devenind astfel şi noua speranţă a conservatorilor. A fost posibil numai în coaliţie cu social-democraţii (SPD), dar a reuşit ceea ce nimeni n-ar fi crezut vreodată: în 2005 Angela Merkel a devenit cancelar. Prima femeie din istoria Germaniei aleasă în această funcţie.

De 12 ani la conducerea creştin-democraţilor, de şapte ani în fruntea Guvernului. Toţi cei care au creat probleme în interiorul partidului au suportat, fără excepţie, sancţiuni. În ultimii ani, alături de preşedintele Nicolas Sarkozy, cancelarul Germaniei şi-a canalizat eforturile către salvarea Zonei Euro.

În Atena nu e neapărat iubită, însă politica ei are greutate. „Pentru ea (n.r. Angela Merkel), nu aparenţele sau strălucirea sunt importante, ci realitatea, capacitatea de a face, de a contribui, de a schimba ceva”, afirmă colegul ei de partid Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al Parlamentului European.

Angela Merkel a arătat că ştie să conducă. „Dar întrebarea este: încotro?”, se întreabă mulţi membri ai CDU. Partidul şi-a pierdut identitatea, i se reproşează lui Merkel. În orice caz, „fata lui Kohl”, cum a fost numită Angela Merkel ani la rând, sau „Mutti” (mama) – cum e poreclită acum – nu este considerată sufletul conservatorilor creştini.