Calotă, ANRE: Am rezerve că noua strategie energetică va pune ordine în sector

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Emil Calotă, consideră că noua strategie energetică a ţării nu va rezolva problemele din sector, în condiţiile în care se pune un accent foarte mare pe elementele cantitative, precum producţia de energie.
Economica.net - joi, 15 mai 2014, 10:49
Calotă, ANRE: Am rezerve că noua strategie energetică va pune ordine în sector

‘Am rezerve că un asemenea document va pune ordine în sectorul energetic. Păcatul originar al strategiilor de până acum este că suntem preocupaţi de producţia de energie, de elementele cantitative. Vorbim de noi reactoare, de noi capacităţi, tot adăugăm, fără a ne întreba ce facem cu ele’, a spus Calotă, prezent joi în cadrul unei conferinţe pe tema costurilor din industria cărbunelui.

‘România trebuie să se concentreze pe trei domenii, fără de care discutăm degeaba investiţii importante: în primul rând, mă refer la dezvoltarea reţelei de transport, apoi la capacităţile de interconectare. România poate juca doar dacă devine integrată în piaţa regională, apoi în piaţa europeană sau extra-europeană, apropo de cablul submarin. Al treilea domeniu unde trebuie să investim este stocarea de energie. Acum tehnologiile sunt cam scumpe, dar trebuie luate în calcul. Avem aici, spre exemplu, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa, dar mai sunt şi altele. De asemenea, nu trebuie să uităm nici eficienţa energetică’, a explicat Calotă.

El a mai spus că dezvoltarea sectorului cărbunelui trebuie să continue, în condiţiile în care un lucru foarte important este producţia de energie termică.

‘În ceea ce priveşte producţia de energie pe cărbune, noi uităm de energia termică. Ea justifică cogenerarea de înaltă eficienţă. Din acest punct de vedere, bonusul de cogenerare de înaltă eficienţă reprezintă un ajutor operaţional, pentru ca aceste centrale să fie, la finele acestei etape, viabile economic. Nu avea ca scop să dăm premii, ci ca aceste centrale să ajungă să fie viabile într-o piaţă de energie liberă’, a adăugat vicepreşedintele ANRE.

Calotă a mai spus că, în prezent, se lucrează la modificarea cadrului legislativ privind producţia de energie termică.

‘Poate vom face o lege specială pentru termoficare urbană. În plus, vrem să încurajăm energia în cogenerare pe biomasă şi biogaz, unde se produce în bandă şi se consumă local’, a susţinut el.

Oficialul ANRE a participat la conferinţa de lansare a unui raport realizat de compania de consultanţă Condole Partners pentru organizaţia non-guvernamentală de mediu Greenpeace, potrivit căruia sectorul cărbunelui a primit subvenţii în valoare de 3,76 miliarde de lei în perioada 2005-2013, de aproape patru ori mai mari decât producătorii de energie regenerabilă.

‘Considerăm că producţia de energie din cărbune în condiţiile actuale din România nu este viabilă economic, întrucât preţurile de piaţă ale energiei depăşesc costul marginal al lignitului şi al huilei ale CE Oltenia şi Hunedoara doar câteva ore pe an. Drept urmare, aceşti producători ţin în funcţiune maximum o treime din capacitatea nominală şi au nevoie de subvenţii operaţionale pentru a rămâne în piaţă’, a arătat Valentina Ivan, unul dintre autorii studiului.

La capitolul recomandări, autorii studiului au analizat trei scenarii pentru dezvoltarea sectorului energetic în România.

‘Ne-am gândit ce am putea face de acum până în 2020. Deducem că cel mai economic scenariu este unul în care sprijinul pentru cărbune şi dependenţa de surse nucleare scade, în timp ce creşte ponderea regenerabilelor. Acest scenariu nu numai că minimizează factura la energie a economiei României, ci şi diminuează externalităţile asupra sistemului de sănătate şi asupra mediului, şi stimulează investiţia într-un sector modern şi productiv al energiei’, a spus, la rândul său, Otilia Nuţu, expert în energie în cadrul Condole Partners, de asemenea unul dintre autorii studiului.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...