Calotă, ANRE: Factura bucureştenilor la căldură nu va creşte. Tariful RADET este doar o componentă a preţului final
‘Solicitarea de majorare a tarifului RADET este absolut necesară ca o componentă în vederea viabilizării economico-financiare a regiei, din perspectiva programului de reorganizare şi restructurare pe care îl presupune statutul actual de entitate aflată în insolvenţă. Ceea ce de fapt solicită acum RADET este aşezarea tarifului, care nu este preţul care se facturează către cetăţeni, către beneficiarii sistemului de alimentare, este pur şi simplu aşezarea tarifului RADET pe baza costurilor reale, pentru că, din 2011, de când a fost aprobat ultima dată tariful RADET, tariful a fost tot timpul sub costuri. Cu alte cuvinte, din 2011 până la momentul aprobării noului tarif, regia a înregistrat pierderi, pentru că tarifele erau sub costurile de exploatare, costurile reale ale regiei’, a arătat oficialul ANRE.
Potrivit acestuia, în spaţiul public au circulat informaţii nereale, potrivit cărora creşterea tarifului RADET ar însemna automat majorarea facturilor plătite de populaţie. Confuzia a fost generată, probabil, de faptul că RADET este şi cel care încheie contractele de furnizare a agentului termic cu asociaţiile de proprietari, a explicat Calotă.
‘S-a subînţeles că tariful RADET este preţul de facturare. Nu, tariful RADET este aferent doar activităţilor de transport şi distribuţie. Preţul energiei termice se formează din preţul de producţie al ELCEN, plus tariful de distribuţie şi transport al RADET, şi urmează să fie avizat de ANRE şi aprobat de Consiliul General. Faţă de acest preţ, Consiliul General va stabili, de asemenea, nivelul de subvenţionare, iar preţul de facturare, plătit de cetăţeni, este preţul energiei minus subvenţia. Stabilirea preţului de facturare este în competenţa Consiliului General şi, după cum s-a exprimat domnul Chiriţă (Sorin Chiriţă, city managerul Capitalei – n.r.), se preconizează ca preţul de facturare să rămână la nivelul actual’, a susţinut vicepreşedintele ANRE
Fără această majorare, RADET nu poate să se viabilizeze şi nu poate gândi un program viitor de funcţionare, mai ales din perspectiva fuziunii cu producătorul ELCEN, a adăugat el.
Potrivit lui Calotă, tariful RADET trebuie să fie cel puţin la nivelul costurilor, pentru ca regia să realizeze un plan de eficientizare şi să atragă apoi alte surse de finanţare.
‘Pentru consumatori, mesajul este că viabilizarea RADET este un pas necesar în beneficiul unei mai bune funcţionări a serviciului şi că, deocamdată, nu se pune în discuţie creşterea preţului facturat care, repet, este preţul care rezultă din adunarea preţului de producţie şi tariful de distribuţie şi transport, minus subvenţia de la bugetul Primăriei’, a completat oficialul ANRE.
Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti se află un proiect de hotărâre care propune majorarea cu peste 30% a tarifelor de transport şi distribuţie a energiei termice practicate de RADET,
Majorarea de peste 30% solicitată de RADET nu va afecta consumatorii casnici, a dat asigurări Primăria Capitalei.
‘Precizăm că bucureştenii nu vor plăti mai mult pentru apă caldă şi căldură – creşterea de preţ va fi suportată de PMB sau prin scăderea cotei de TVA la 5%, conform modificării Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006. Actualizarea preţului la gigacalorie este imperios necesară, fiind impusă de mai mulţi factori, printre care modificarea preţurilor de cumpărare la materiile prime şi materiale, aplicarea preţurilor diferenţiate pe categorii de consumatori la gazele naturale, majorări ale preţurilor la electricitate, apă sau combustibili’, se arată într-un comunicat al Primăriei, remis vineri.