Călugăreanu(ANAF):Contribuabilii bun platnici ar putea beneficia, de la 1 ianuarie 2020, de un bonus de 3%

Contribuabilii care îşi plătesc impozitele şi taxele la timp ar putea beneficia, de la 1 ianuarie 2020, de un bonus de 3% din sumele achitate integral şi la termen, a declarat, sâmbătă, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu.
Economica.net - sâm, 14 sept. 2019, 11:25
Călugăreanu(ANAF):Contribuabilii bun platnici ar putea beneficia, de la 1 ianuarie 2020, de un bonus de 3%

Potrivit acesteia, în acest sens a fost creionat un proiect de act normativ al listei albe a contribuabililor bun platnici, care se doreşte a fi aplicat de la 1 ianuarie 2020.

„Am realizat studiul de impact pe acest segment al celor care îşi plătesc impozitele şi taxele la timp. Am identificat contribuabilii care se regăsesc în situaţia de a putea fi premiaţi. Reprezintă un număr semnificativ. A fost creionat proiectul de act normativ care reglementează două aspecte: cum avem aşa-zisa listă neagră, vom avea trimestrial, în acelaşi ritm, lista albă, iar pe de altă parte proiectul de act normativ vizează acordarea unui bonus de 3% din sumele achitate integral şi la termen de către bunii plătitori”, a afirmat Călugăreanu la Antena 3.

Proiectul prevede două posibilităţi: fie acordarea anuală a acestui bonus, fie acordarea acestuia la fiecare termen de plată.

„Proiectul prevede două posibilităţi: fie acordarea anuală a acestui bonus – şi eforturile sunt de a aplica acest act normativ începând cu 1 ianuarie 2020 -, fie ca la fiecare termen de plată să fie acordat acest bonus. Aici sunt două abordări. În gândirea noastră a fost procentul aplicat la suma respectivă, suma integral declarată şi achitată însă în curând acest proiect va fi supus unei largi dezbaterii publice şi vom ţine seama de toate propunerile ce vor fi formulate”, a dat asigurări Mirela Călugăreanu.

În privinţa listei negre, aceasta a fost eliminată în cazul persoanelor fizice, din cauza unor probleme ale ANAF.

„A fost reglementată problema listei negre în cazul persoanelor fizice, în sensul că s-a eliminat această obligaţie, mai ales că trebuie să recunoaştem că în evidenţa fiscală care priveşte persoanele fizice au fost o serie de probleme din interior şi atunci s-a eliminat obligativitatea de a pune pe lista neagră persoanele fizice. Ideea este că de aceea am simţit nevoia să creăm un instrument pentru bunii plătitori, pentru că pentru persoanele fizice şi juridice care s-au confruntat cu dificultăţi financiare reale s-a aprobat Ordonanţa 6 care prevede două categorii de măsuri: contribuabilii care aveau datorii la 31 decembrie 2018 restante şi care nu au avut posibilitatea şi nici nu au în perioada următoare posibilitatea de a le achita în termen scurt pot accesa planul de restructurare cu un termen de aplicare pe 7 ani. Sunt acolo o serie de facilităţi care conduc la reduceri de până la 50% din aceste datorii şi anularea accesoriilor. De asemenea, important este faptul că pentru cei care-şi achită obligaţiile fiscale restante la 31 decembrie 2018 până la data de 15 decembrie 2019 se aplică mecanismul anulării integrale a dobânzilor şi penalităţilor”, a explicat ea.

Şeful ANAF a menţionat că grupul ţintă pentru aceste măsuri este de peste 460.000 de companii.

„Noi am organizat în acest scop întâlniri numeroase la care au participat peste 3.000 de contribuabili care au apreciat această măsură şi am notificat tot grupul ţintă care este de peste 460.000 de companii”, a precizat Călugăreanu.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...