Camelia Enescu, director marketing Tarom: La nivel de trafic, ar trebui să creştem numărul de pasageri cu 35-37% anul acesta
Compania naţională Tarom, care de zece ani zboară pe pierderi, se aşteaptă ca anul aceasta traficul de pasageri să crească cu 35-37%.
„Stretegia noastră este de a creşte numărul de pasageri şi ne bazăm pe gradul de încărcare realizat anul trecut, care a fost în medie de aproximativ 70%. Dorim sa optimizăm zborurile, astfel încât să ajungem pe la 90%, ca să putem suplimenta numărul de frecvenţe. La nivel de trafic, ar trebui să creştem cam 35-3%„, a declarat Camelia Enescu, directorul de marketing şi vânzări al Tarom în cadrul emisiuni ZF Live.
Asta în condiţiile în care în ultimii ani, Tarom a transportat circa 2,4 milioane de pasageri/anual.
De asemenea, oficialul Tarom a precizat că anul acesta se estimează un profit de 27.000 de lei, iar proiecţia a fost evidenţiată de rezultatele în creştere înregistrate de companie în primele două luni din acest an, luni care sunt considerate slabe în aviaţie.
„Creşterea din ianuarie şi februarie ne dă speranţe”, a mai spus Enescu.
Tarom a lansat pe 25 martie zborurile pe ruta internă Iaşi-Timişoara, despre care Enescu spune că gradul de încărcare este de 90% şi că ruta este profitabilă.
„Avem un studiu referitor la potenţialul de tafic între punctele interne din România. Am dori să concentrăm această activitate în anul centenarului pentru că suntem transportatorul aerian naţioanal şi e un proiect ambiţios, însă am considerat că trebuie început anul acesta şi s-ar părea cu succes, după aproape prima săptămână de operare. Potenţialul de trafic studiat anterior ne-a indicat această rută ca fiind prima şi s-ar părea ca nu ne-am înşelat în cazul acesta. Gradul de încărcare este de peste 90%”, a mai declarat Camelia Enescu.
Oficialul Tarom a mai declarat că oferta companiei se va diversifica, va creşte numărul de frecvenţe pe anumite rute şi vor fi introduse noi destinaţii.
„Fiţi cu ochii pe noi anul acesta, avem foarte multe surprize, rute noi, sperăm cam în maximum două luni să intre şi tarifele noi, care parţial au fost implementate deja pe ruta spre Budapesta, urmează Spania şi fiecare destinaţie o luăm pas cu pas, şi repet, transpotul intern conectat cu cel extern este gratuit pentru zborurile externe”, a mai declarat directorul de marketing şi vânzări al Tarom.
Din 15 februarie, Tarom a introdus o nouă politică de preţuri pe ruta Bucureşti-Budapesta. Astfel, pasagerii pot beneficia de un preţ mai mic la biletul de avion, în care bagajul nu este inclus.