Camelia Isaic (ARIR): piaţa de capital de România trebuie să adopte exemple de bune practici din străinătate
„Am colaborat în ultimii zece ani cu companii listate la New York, Londra, Paris, Praga şi Varşovia, mai puţin cu companii româneşti. În decembrie 2018, m-am alăturat echipei ARIR, deoarece cred că este important să aducem în România exemple de bune practici din străinătate, să avansăm piaţa de capital locală, astfel încât companiile listate şi persoanele care le reprezintă să aplice strategii de succes pentru a atrage investitori şi capital la nivel internaţional. Pe scurt, direcţiile strategice asumate la înfiinţare sunt: evaluare, prezentare, reglementare, comunicare şi recunoaştere. În curând vom anunţa rezultatele studiului de percepţie în rândul investitorilor de retail. În ceea ce priveşte prezentarea companiilor, am demarat o serie de sesiuni educaţionale dedicate membrilor ARIR privind organizarea conferinţelor de rezultate financiare trimestriale, prezentarea şi discursul public, precum şi pregătirea raportărilor financiare conform formatului european unic de raportare electronică, ce va intra în vigoare din anul 2020”, a spus Isaic.
Aceasta a adăugat că ARIR a iniţiat un parteneriat cu organizaţia Institutional Investors din Marea Britanie pentru evaluarea managementului şi activităţilor companiilor listate în România. „Acest proiect va culmina cu ARIR Gala, o ceremonie de decernare a premiilor care va avea loc în 25 noiembrie 2019, la Bucureşti”, a menţionat Camelia Isaic.
Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) organizează, joi, prima ediţie a Forumului pentru Relaţia cu Investitorii şi Analiştii (AR&IR), o conferinţă anuală dedicată celor mai bune practici în relaţia cu investitorii şi guvernanţă corporativă.