Camera Comunelor a respins cele două amendamente introduse de Camera Lorzilor la legea pentru Brexit
Unul dintre cele două amendamente se referea la drepturile cetăţenilor din statele membre UE aflaţi în Regatul Unit. Mai exact, premierul nu ar fi putut declanşa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona decât dacă garanta apărarea drepturilor cetăţenilor UE, potrivit News.ro.
Camera Comunelor a respins textul cu 335 de voturi împotrivă şi 287 pentru.
De asemenea, aleşii au respins cu 331 de voturi împotrivă şi 286 pentru amendamentul care cerea ca Parlamentul să aibă cuvântul final asupra acordului pentru Brexit.
Surse din Camera Lorzilor au declarat pentru The Guardian că instituţia va respecta votul din Camera Comunelor şi va adopta legea fără amendamente, aşa cum a cerut Guvernul.
În această situaţie, premierul Theresa May poate declanşa oricând, începând de marţi dimineaţă, Brexit. Purtătorul său de cuvânt a insistat, însă, că termenul este sfârşitul lunii martie.
Premierul conservator Theresa May a refuzat până acum să comunice o dată precisă, mulţumindu-se să repete că ea va activa luna aceasta Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa doi ani de negocieri în vederea ieşirii din UE.
Premierul irlandez Enda Kenny a dat asigurări că Bruxellesul se pregăteşte de o declanşare a Brexitului încă de miercuri, iar însărcinatul cu dosarul Brexitului în cadrul partidului de opoziţie laburist Keir Starmer a reafirmat duminică faptul că Theresa May intenţionează să activeze Articolul 50 miercuri sau joi.
Pe de altă parte, surse europene se aşteaptă ca Articolul 50 să fie invocate pe 20 martie.
Liderii celorlalte 27 de state membre UE ar putea, astfel, să se reunească pe 6 aprilie într-un summit vzând să definească „liniile directoare” ale negocierilor viitoare. Europenii vor căuta să facă corp comun în faţa britanicilor, susceptibili să exploateze disensiunile din cadrul blocului.
Între subiectele fierbinţi va figura factura de ieşire din UE. Bruxellesul ar putea să le ceară britanicilor până la 60 de miliarde de euro, potrivit mai multor surse europene, o sumă care corespunde angajamentelor pe care Londra şi le-a asumat deja în privinţa contribuţiei la bugetul european.
Situaţia celor trei milioane de europeni instalaţi peste Canalul Mânecii va trebui, de asemenea, să fie tranşată. Theresa May a refuzat, pentru moment, să le garanteze drepturile, înainte să obţină asigurări similare cu privire la cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în UE.
Negocierile ar urma să dureze doi ani, însă sarcina va fi titanică până se va ajunge la capătul „divorţului cel mai complex din istorie”, potrivit fostului ministru conservator William Hague.
Ipoteza unui eşec al negocierilor cu Londra nu este, de altfel, exclusă.