Camera Deputaților a votat în favoarea cererii formulate de DNA pentru percheziția informatică a lui Daniel Tudorache

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, cererea DNA privind percheziţia informatică în cazul deputatului PSD Daniel Tudorache, cu 243 voturi "pentru" şi 10 "împotrivă".
AGERPRES - lun, 21 nov. 2022, 17:31
Camera Deputaților a votat în favoarea cererii formulate de DNA pentru percheziția informatică a lui Daniel Tudorache

Votul a fost secret cu bile.

La data de 16 noiembrie, ministrul Justiţiei a solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea percheziţiei în cazul deputatului Daniel Tudorache, în urma cererii în acest sens a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 161/P/2020 al DNA în care deputatul este urmărit penal pentru achiziţii nelegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.

Pe 21 octombrie, DNA anunţa că fostul primar de la Sectorul 5 Marian Vanghelie şi fostul edil de la Sectorul 1 Daniel Tudorache sunt urmăriţi penal într-un dosar privind achiziţii nelegale şi supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19.

Înainte de începerea votului, liderii de grup Simonis și Andronache au anunțat că deputații PSD și PNL vot vota în favoarea cererii DNA.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a spus că „grupul social-democrat va vota, aşa cum a cerut Daniel Tudorache, pentru ridicarea imunităţii şi încuviinţarea percheziţiei”.

„Nu înţeleg ce rost are politizarea unui astfel de demers, în condiţiile în care însuşi celui căruia îi este ridicată imunitatea în vederea percheziţiei a cerut tuturor colegilor, deci şi celor din PSD, să voteze pentru încuviinţarea acestei percheziţii informatice. Nu văd ce rol are Clotilde Armand, ce rol are USR cu plângerile lor. Nu-mi dau seama ce se întâmplă de trebuie neapărat să-mi aduci aminte de prostiile pe care le faceţi. Dar dacă tot aţi amintit de Clotilde Armand, daţi-mi voie să vă reamintesc faptul că doamna în cauză are şi domnia sa nişte plângeri, nişte dosare în derulare, unul pentru că a furat voturi şi a câştigat fraudulos Primăria Sectorului 1. Are are un dosar în urma unei decizii a ANI care a găsit-o în conflict de interese şi a încasat ilegal nişte mii de euro pe lună din fonduri europene şi n-avea voie să o facă. E adevărat că doamna Clotilde Armand nu trebuie să vină în Parlament pentru a-i vota ridicarea imunităţii”, a afirmat Simonis.

„Grupul parlamentar PNL va vota la vedere pentru solicitarea Parchetului”, a precizat şi liderul deputaţilor PNL Gabriel Andronache.

Deputaţii votează secret cu bile în privinţa solicitării Parchetului.

Te-ar mai putea interesa și
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să între în grevă la începutul lunii viitoare, transmite agenția germană......
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...